X

Mesajul Ambasadorului Federației Ruse în România, 19 martie 2022

Distribuie
de Calistrat Atudorei

Excelența Sa, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Federației Ruse în România, domnul Valery Kuzmin, și-a exprimat recent opiniile în cadrul unui interviu oferit de postul de televiziune News Romania cu privire la contextul internațional actual și mai ales raportat la situația conflictului ce are loc în prezent pe teritoriul Ucrainei.

Interviul a fost difuzat în data de sâmbătă, 19 martie 2022. Vă prezentăm câteva dintre punctele de vedere formulate de domnul Valery Kuzmin pe parcursul discuției:
Situația umanitară din Ucraina este mult mai complicată decât apare la frontiera româno-ucraineană sau româno-moldovenească.
Recent, forțele de aviație și spațiale au distrus cu un succes deplin o bază majoră a mercenarilor din Ucraina de Vest.
În momentul de față, pe teritoriul Rusiei sunt deja aproape jumătate de milion de noi refugiați din Ucraina,  mare parte dintre ei fiind femei și copii. Ei au fost nevoiți să se evacueze din Donețk și Lugansk deoarece erau acolo zilnic ținta bombardamentelor intensive. Mii de proiectile erau în fiecare zi aruncate asupra lor.
În segmentele de teritorii ocupate ale Republicilor Donețk și Lugansk, mai ales după eliberarea lor, dar nu numai acolo, au fost descoperite înhumări în masă, zeci și mii de mărturii ale violenței  împotriva femeilor, fetelor, jafului, tâlhăriilor, a atitudinii bestiale față de populația civilă. Aceste fapte sunt caracteristice doar fasciștilor și este semnificativ că pozițiile lor de artilerie erau intenționat amplasate în apropierea locuințelor civile și în cartiere rezidențiale. Bombardamentele trupelor ucrainene au avut loc fără nici o diferențiere a țintelor, vorbim mai ales de cele civile.
Cu ocazia acestei operațiuni speciale au fost descoperite și documentate (iar documentele vor fi trimise în instanțe de judecată internaționale) nenumăratele crime ale naziștilor pe teritoriul Republicilor Lugansk și Donețk.
Tocmai aceasta a fost motivul de bază pentru recunoașterea de către Rusia a Republicilor Lugansk și Donețk, pentru că au fost epuizate orice alte mijloace pe parcursul a 8 ani în care a avut loc acest genocid. Timp de 6 ani noi am făcut eforturi politice pentru promovarea variantei de rezolvare pașnică, democratică  a acestei probleme. Eforturile noastre s-au numit Pachetul de măsuri de la Minsk, prezentate în cadrul Acordului de la Minsk, care a fost în unanimitate și necondiționat aprobat de Consiliul de securitate ONU, devenind parte a dreptului internațional.
Occidentul a decis să saboteze acest acord, ajungând la ideea (independent sau din inițiativa acelorași neonaziști de la Kiev) de a acuza Rusia de eșecul rezolvării situației. Dar în realitate asta făcea Ucraina, de la primul punct al acordului și până la ultimul.
Subliniez că aceasta este o operațiune militară specială a Rusiei. Aceasta nu este o agresiune. Acolo nu luptă Armata rusă, ci unități speciale ale Armatei ruse. În primul rând, unități cu destinație specială.
În ultimele zile talentatul comic care era în trecut, iar în prezent președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat o acțiune de recrutare a mercenarilor din toată lumea pentru a face parte din Legiunea ucraineană. Și iată că asemenea mercenari, cu aproximație, 200 la număr, au fost lichidați cu armament de înaltă precizie la baza din Iavorski.
Demilitarizarea și denazificarea Ucrainei se referă la oprirea activității și, dacă este necesar, la exterminarea formațiunilor neonaziste care în mare parte sunt acum incluse în cadrul așa numitei Gărzi Naționale a Ucrainei. Trebuie spus însă că aceste formațiuni nu se supun nici unui comandament și mai ales nu se supun conducerii politice de la Kiev.
V-am povestit despre acele dovezi ale crimelor de război, bestiale, ale naziștilor în Donbass. Au rămas mărturie cranii umane, cadavre arse sau semi-descompuse. Multe dintre aceste crime datează din anii 2014-2015. Există de asemenea mii de mărturii ale localnicilor, ale multora care au avut rude sau apropiați uciși și înmormântați acolo.
Din păcate opinia publică occidentală este captivă unei imagini care vă este dată de propaganda oficială de mainstream. Vă pot spune doar că această propagandă funcționează în conformitate cu legile verificate la timpul său de Goebbels, ministrul de propagandă al Germaniei, care spunea: „Cu cât mai teribilă este minciuna, cu atât mai ușor va fi crezută mai ales dacă va fi repetată de o mie de ori”.
Noi în Federația Rusă am creat un centru anti-fake, un centru de analiză și demascare a știrilor false.
Armata rusă a intrat în Ucraina ca ultimă soluție de a apăra Donbassul. Acest oraș trebuie să fie eliberat de gruparea criminală armată care numără câteva zeci de mii de inși ce continuă să lanseze rachete Tochka U, să bombardeze,  să-i extermine pe civili, desfășurându-se în cartiere rezidențiale, folosindu-i pe localnicii pașnici drept scut viu. Împotriva acestor grupări era nevoie de ajutor din partea noastră. Avertizarea făcută de noi autorităților ucrainene de la Kiev că nu vom mai tolera ca Donbassul să fie terorizat în continuare a fost ignorată.
Acum nu se întrezărește nici un fel de alternativă vizavi de lichidarea acestei grupări a armatei ucrainene situată între Donbass și Kiev.
Tot ceea ce vedeți, toate imaginile arătate despre teribile bombardamente rusești, vă spun dinainte, sunt false, contrafăcute.
Pentru că armata rusă de la început, niciodată, nu a atacat ținte civile, nu a bombardat și nu va face asta vreodată. Rusia nu are de gând să atace Kievul, noi acum ne ocupăm de rezolvarea problemelor din alte regiuni ale țârii. Iar în continuare, cum a spus și președintele Putin, vom acționa conform planului stabilit, dar și conform circumstanțelor.
Valery Kuzmin, despre posibilitatea izbucnirii celui de-al Treilea Război Mondial:
Fiți siguri că nici în Rusia nimeni nu își dorește un al Treilea război mondial. Noi nu ne-am dorit nici un conflict în Ucraina.
Repet, acțiunile noastre au fost forțate de circumstanțe. Dacă acesta este un prolog pentru al Treilea război mondial, vă las pe dvs. să apreciați.
O informație pe care încă nu am întâlnit-o în mass-media din România este că și Rusia a declarat sancțiuni personale și de familie la adresa domnului Biden, președintele SUA, și a fiului său Hunter Biden, un corupt notoriu. Că se și droghează, aceasta este treaba lui personală. Dar în Ucraina, Hunter Biden este cunoscut ca un mare corupt, inclusiv în domeniul industriei gazelor naturale. În acest context rețineți deci că dl. Biden a afirmat că acele sancțiuni ce au fost declarate de Occident Rusiei sunt alternativa la al Treilea Război Mondial. Cu alte cuvinte, spune el, dacă Rusia nu renunță la operațiunea din Ucraina trebuie să înceapă al Treilea război mondial. Mai mult nu se mai poate face în opinia dumnealui. Cugetați și dvs. dacă este chiar așa. Oare aceasta este un prolog pentru al Treilea război mondial? Noi nu dorim nici un fel de război, nici mondial, nici unul de alt fel.
În aceste condiții, dacă Occidentul nu are răspuns la ofertele noastre politice, vom fi forțați să urmărim realizarea acelorași obiective, adică să asigurăm garanțiile securității noastre naționale prin metode militare tehnice. Punct!
Acum, după începerea operațiunii în Ucraina, în Occident au fost decise sancțiuni asupra Rusiei despre care însuși Biden a spus că sunt „sancțiuni din iad”. Și că după acestea nu mai poate urma decât al Treilea război mondial.
Toți cei care au susținut aceste sancțiuni au ajuns pe lista statelor ne-prietene Rusiei.
Și România și-a ocupat locul „de cinste” acolo, începând cu SUA și Cehia, continuând cu Marea Britanie și toate celelalte, inclusiv Japonia și Coreea de Sud…
În ultimii ani, noi, treptat, dar acum deja definitiv, ne-am convins că obiectivul Occidentului a fost să construiască în Ucraina o așa-numită „anti-Rusie” și să continue războiul până la ultimul ucrainean, până la ultima picătură de sânge a ultimului ucrainean, și să aducă astfel daună maximă Federației Ruse. Aceasta este concluzia noastră generală strategică. Restul sunt detalii.
Ceea ce v-am relatat este realitatea dură a politicii interne a Ucrainei. Mai mult, pot să vă mai spun că acolo copiii sunt crescuți într-un spirit rusofob,  rasist, nazist, începând chiar de la grădiniță. Ei sunt instruiți să lupte împotriva așa-numitei „sângeroase Rusnya”. Și copiii, care încă nu pot distinge deloc care este adevărul, salută deja de la acea vârstă cu salutul nazist cu mâna ridicată. Salutul în armata ucraineană copiază de fapt saluturile naziste ale banderiștilor. Subliniez că ceea ce le fac oamenilor din Donbas, civililor, sunt într-adevăr crime de război.
Batalioanele naziste și Forțele Armate ale Ucrainei în situația actuală au doar două alternative, două opțiuni pentru viitor:
1) să predea armele și să capituleze;
2) să fie distruse sau capturate sau trimise în judecată.
Altă alternativă, din păcate, nu este disponibilă momentan.
Rusia își apără interesele legitime de securitate națională cu metodele pe care am fost forțați să le folosim.
Nu putem permite să apară în Ucraina baze NATO, rachete și alte instituții, centre de instruire, etc.
Acest lucru reprezintă o amenințare la adresa securității noastre naționale. Și ne vom strădui să ne atingem obiectivul propus prin operațiunea specială. Ne dorim pacea, restabilirea rapidă a calmului, restabilirea echilibrului care, din vina regimului criminal de la Kiev, din vina neonaziştilor, a fost perturbat.
Vicepreședintele Guvernului Rusiei, Novak (fostul ministru al Energiei), a spus că acum, privind sancțiunile pe care Occidentul ni le-a declarat, avem tot dreptul să oprim livrările de gaz către Europa. Noi nu avem nici un scop de a îngheța Europa. Însă atunci când Europa (și aceasta se referă la majoritatea țărilor NATO și ale Uniunii Europene) furnizează arme regimului ucrainean și naziștilor, aceste arme sunt folosite împotriva trupelor noastre, împotriva republicilor din Donbass și, în viitor, împotriva copiilor noștri, cum de altfel a și spus public unul dintre acești neo-nazişti.
Acest lucru nu poate continua la infinit.
Valery Kuzmin, despre trecerea României pe lista statelor ne-prietene ale Rusiei:
Ce a făcut România împotriva Rusiei? V-am spus despre asta de la bun început. România, ca parte a Uniunii Europene, s-a alăturat sancțiunilor. Acestea sunt din toate punctele de vedere ilegale, subminează fundamentele așa-ziselor „valori europene” cum ar fi dreptul sacru la proprietate privată. Ne-au fost luați banii pentru care am muncit. Dacă ar fi să luați din SUA câteva trilioane de dolari pe care i-au tipărit pe cheltuiala noastră, asta ar fi o altă poveste. Dar noi am muncit pentru acești bani. Am fost pur și simplu jefuiți.
Dacă UE și NATO (inclusiv România) își vor intensifica  acțiunile neprietenoase împotriva Rusiei, vom găsi un răspuns ferm.
Apropo, România cumpără foarte puțin gaz.
Principalul volum de gaze ce trece prin gazoductul ucrainean merge în Europa Centrală, mai exact spre Germania și Austria.
Cât despre entitatea de care ascultă România, eu, fiind la București, nu am nicio îndoială despre cine este vorba și am să vă spun: îi ascultă pe Biden, care ne-a declarat război economic, pe Blinken, care pompează arme în Ucraina, pe Stoltenberg, care țipă în NATO ca cel mai groaznic șoim al războiului, și pe alții ca ei… Cum ar fi Ursula von der Leyen, Joseph Borrell, Charles Michel.
Noi suntem sinceri cu voi: nu vrem război.
A fost creat literalmente un pod aerian pentru a furniza Kievului arme. Vă spun asta ca specialist în Orientul Mijlociu. În timpul războaielor israeliano-arabe, au existat astfel de cazuri. Mai ales în 1967, când SUA au organizat un pod aerian către Israel.
China este de câțiva ani cel mai mare partener economic al Rusiei
În timp ce Uniunea Europeană ridica noi și noi bariere de sancțiuni împotriva Rusiei, China dezvolta cooperarea comercială cu noi în diferite domenii. Cifra de afaceri comerciale este deja cu mult de peste 100 de miliarde de dolari. Însă aceasta este departe de a fi o limită.
Mai mult, există un alt domeniu promițător de cooperare în direcția chineză. Acesta este ieșirea de sub dominația dolarului. Mai exact dolarul fals de hârtie pentru care plătim cu toții prin bunuri reale.
Vorbind despre India, avem relații de parteneriat vechi.
De asemenea, vindem arme moderne în India – sisteme de apărare antiaeriană S-400, care nu sunt prea mult pe placul strategilor NATO și a celor de la Pentagon. Aceasta datorită faptului că ele, conform tuturor datelor, sunt de câteva ori mai eficiente decât sistemele de rachete Patriot. Ne pare rău pentru reclamă, dar este produsul nostru național.
Dezvoltăm cooperarea, inclusiv în sectorul energetic. Mai mult, luăm în considerare posibilitatea tranzacționării în monede naționale pentru a ieși de sub acest jug al dolarului pe care Washington l-a aruncat asupra noastră după al Doilea Război Mondial.
Atât China, cât și India fac parte din așa-numita organizație BRICS, unde există o bancă specială de investiții care finanțează diverse proiecte de dezvoltare. Să punem aici o elipsă, deoarece există o mulțime de detalii.
Doamna Victoria Nuland, secretarul de stat adjunct al SUA, a vorbit la o audiere a Congresului în jurul datei de 8-9 martie. Ea a recunoscut că există laboratoare de cercetare biologică în Ucraina, iar Statele Unite au luat măsuri pentru a se asigura că materialele acestea, Doamne ferește, să nu cumva să cadă în mâinile armatei ruse. Cât de interesant sună! Laboratoare biologice militare ale SUA în Ucraina… Există niște materiale acolo care nu trebuie să ajungă la noi…
Există două nuanțe principale aici:
1) Aceste programe au fost finanțate direct de așa-numitul Departamentul de Reducere a Amenințărilor militare din cadrul Pentagonului. Adică ministerul Apărării al SUA. Dacă îmi dovediți că Pentagonul este o organizație caritabilă filantropică, atunci îmi voi mototoli toate argumentele și le voi arunca la gunoi. Dar nu-mi puteți dovedi aceasta. (Deci Pentagonul are în Ucraina intenții ofensive)
2) Din nefericire pentru Statele Unite, printre acei oameni de știință care au lucrat în aceste laboratoare biologice, au fost și oameni cinstiți care au predat o parte dintre documente și ei înșiși depun mărturie, ca martori oculari și participanți, că acolo au fost studiate diverse tipuri de agenți patogeni. Este vorba despre cele mai teribile boli prin care a trecut omenirea: ciuma bubonică, antraxul, holera și toate celelalte pentru a crește toxicitatea acestor agenți patogeni.
De asemenea, au studiat impactul asupra anumitor grupuri etnice, în primul rând asupra slavilor estici: ruși, ucraineni și belaruși. Par să fie, de asemenea, activități pur caritabile ale Pentagonului, nu-i așa? Sunt doar uimit cum au grijă să nu ajungă la noi.
Și au explorat și modul în care acești agenți patogeni pot fi transferați rapid pe teritoriul Federației Ruse: cu ajutorul păsărilor migratoare sau prin aruncarea unor insecte mici acolo, precum purici, păduchi, țânțari, etc.
Ei bine, dacă ceea ce v-am spus nu este suficient pentru a vă convinge, aflați că toate celelalte date vor fi publicate treptat. Vă asigur. Ele sunt acum studiate cu mare atenție și sistematizate. Mai mult: China, care a primit recent acuzații dure din partea Statelor Unite cum că ar fi dezvoltat coronavirusul COVID-19, este și ea interesată de această investigație. În mod dezinvolt, SUA spun că nu au nimic în comun cu toate acestea. Dar apoi urmează din nou lanțul de raționament: Pentagonul este o organizație caritabilă, ne vor cu adevărat binele??
Republica Moldova este un stat suveran. Ea are un popor și acesta își va decide soarta. Suntem pentru o soluție pașnică a destinului popoarelor.
Apreciem sprijinul umanitar pe care conducerea și poporul României îl manifestă pentru refugiații din Ucraina. Aceasta este poziția corectă.
Echilibrul de putere din întreaga lume s-a schimbat deja. Iar acum influența așa-zisului lider al „vestului colectiv”, SUA, spuneți-i cum vreți, este foarte exagerată, nu mai acoperă întreaga comunitate internațională.
Rusia este deschisă oricărui dialog normal bazat pe egalitate, pe respect reciproc și pe recunoaștere a intereselor legitime ale celuilalt.
Există ingerințe politice din partea SUA,  care și-au stabilit chiar un post de reprezentant special pentru libertatea religioasă în lume.
În Statele Unite, ei sunt extrem de preocupați de libertatea religioasă în Europa. (…)
E ca filantropia Pentagonului când vine vorba de laboratoarele biologice din Ucraina.
Abordarea noastră față de toți locuitorii Ucrainei este aceeași, dacă este vorba despre o populație civilă.
Dacă am venit să protejăm populația de limbă rusă din Donbass, asta nu înseamnă că ne vom răzbuna, să zicem, față de populația de etnici români din Ucraina, este absurd. Nu a existat niciodată așa ceva și nici nu va fi. Acest lucru este contrar filozofiei noastre, politicii noastre externe, precum și normelor dreptului internațional umanitar.
Zonele civile sunt bombardate de naziști și de armata ucraineană.
Informațiile care circulă în mass-media din Occident, inclusiv în cea românească, din surse oficiale din Kiev sunt 99% false.
Timp de 8 ani, în timp ce avea loc genocidul din Donbass, naționaliștii ucraineni, regimul ucrainean de la Kiev, a hrănit OSCE cu povești  în care „separatiștii” s-au împușcat între ei. Versiunea lor este că chiar milițiile populare ale celor două republici bombardează cartierele pașnice din Donețk, stațiile de pompare a apei, minele, etc.
Guvernul ucrainean a distribuit 20.000 de puști de asalt Kalashnikov populației sale, simultan, dacă vorbim numai de Kiev.
Cine credeți că le-a luat? Populația pașnică? Nu! Au ajuns în mâinile bandiților, a pușcăriașilor eliberați din închisori, iar acum acești bandiți generează teroare acolo, care este atribuită Rusiei. Înțelegeți? Pentru că, prieteni, dacă vă bazați pe informațiile unei părți implicate în conflict, nu vă așteptați la obiectivitate! Trebuie să ascultați și cealaltă parte, aceasta este maniera jurnalistică și corectă moral, prin definiție.
Nu avem nici o intenție să atacăm țările NATO. Nu avem nicio intenție să atacăm SUA. Dar dacă suntem nevoiți să ne apărăm, avem toate capabilitățile militare și tehnice pentru a zdrobi agresorul. Și nu vom mai aștepta să apară un nou 22 iunie 1941 (când Germania a atacat Rusia prin ceea ce a fost denumită „operațiunea Barbarossa”).
De ce nu vrea NATO să înființeze o zonă de interdicție aeriană în Ucraina?
Pentru că ar fi pusă în situația de a doborî avioane rusești, pentru că acum această zonă este dominată de forțele aerospațiale rusești.
Nu voi vorbi acum despre cifre specifice, dar din datele pe care le dețin vă pot spune că în aceste trei săptămâni de operațiune specială, aproximativ 4.000 de obiective militare din Ucraina au fost deja distruse. Acestea sunt – practic toate – aerodromuri militare, sunt instalații de apărare aeriană și stații radar.
Nu uitați că Putin a fost primul care l-a abordat pe Bush după 11 septembrie 2001 cu o ofertă de asistență în lupta împotriva terorismului internațional. Dar oferta a fost respinsă. Și ce am primit ulterior în schimb? Un atac asupra forțelor noastre de menținere a păcii din Georgia, un atac asupra aliaților noștri (spre exemplu, în Siria). Sau crearea unui nucleu nazist în Ucraina, care clocește direct planuri fasciste anti-ruse, naziste, planuri mizantropice împotriva rușilor.
Cum putem trata o astfel de comunitate care nu răspunde la acel suflet deschis pe care l-am oferit, la intențiile noastre sincere care au fost prezentate în perioada anterioară, inclusiv cu retragerea a ceea ce mai rămăsese din trupele sovietice din Berlin, Polonia și Cehoslovacia, dar și prin închiderea tuturor bazelor militare din afara teritoriului a ceea ce devenise deja Federația Rusă?
Notă din partea editorului: Întrebările adresate domnului ambasador Valery Kuzmin au fost formulate de jurnaliștii Remus Rădoi (director al News Romania), Adriana Bahmuțeanu, Ciprian Purice și Marius Ghilezan. Este de remarcat confesiunea exprimată în direct de domnul Remus Rădoi, care a afirmat că a propus mai multor jurnaliști sau analiști de marcă din România să participe la acest interviu, dar cel puțin 10 dintre aceștia au refuzat cu motivația că presiunile din partea sistemului, împotriva Rusiei, sunt mult prea mari și nu vor să riște. Este de asemenea de remarcat că niciun site din România nu a difuzat până acum o prezentare detaliată a acestui interviu. Noi credem că, în pofida presiunilor, merită și este chiar necesar.
Facebook Comments
Calistrat Atudorei:
Comentează