.
În data de 19 ianuarie 2026 Excelența Sa, Dr. Manoj Kumar Mohapatra, ambasador plenipotențiar al Indiei în România, a avut amabilitatea să îi ofere un interviu lui Calistrat Atudorei, președinte al Forumului Țărilor Nealiniate din România.
Vă prezentăm în cele ce urmează acest interviu.
Calistrat Atudorei: Republica India este în prezent una dintre cele mai mari economii ale lumii (clasată pe locul 4 după PIB) și este economia cu cea mai rapidă creștere din G20. India este acum cea mai populată țară din lume, cu 1,46 miliarde de cetățeni. Din 1951 până în 2023, venitul nominal pe cap de locuitor a crescut de la 64 de dolari anual la 2.601 dolari. Care a fost (și este) secretul unei creșteri economice atât de spectaculoase?
Ambasadorul Manoj Kumar Mohapatra: Transformarea economică a Indiei este rezultatul unor eforturi susținute de-a lungul mai multor decenii, susținute de continuitatea instituțională și, în ultimii ani, de o direcție politică focalizată. În deceniile care au urmat independenței (1947), India a investit masiv în construirea instituțiilor, în educație, în știință și într-o bază industrială diversificată.
Un punct de cotitură major a venit odată cu reformele economice din anii 1990, care au liberalizat piețele, au încurajat spiritul antreprenorial și au integrat India mai strâns în economia globală. În ultimul deceniu, sub conducerea prim-ministrului, dl. Narendra Modi, această traiectorie a reformei a fost consolidată prin accentul pus pe reformele structurale, o guvernare îmbunătățită și o implementare mai eficientă. A fost acordată prioritate favorizării mediului de afaceri, extinderii infrastructurii fizice și digitale, promovării doctrinei „Made in India” și încurajării inovației. Aceste eforturi au susținut o performanță macroeconomică puternică, India înregistrând recent o creștere de aproximativ 8,2%, printre cele mai mari din lume.
Dimensiunea mare a Indiei rămâne un punct forte central. O piață internă dezvoltată, o forță de muncă tânără și din ce în ce mai calificată și un consum în creștere au contribuit la susținerea creșterii chiar și în mijlocul incertitudinii economice globale. În același timp, extinderea infrastructurii publice digitale a îmbunătățit transparența, a consolidat furnizarea de servicii și a extins accesul la servicii financiare și publice. Experiența Indiei reflectă un model de dezvoltare pragmatic și echilibrat, care combină reforme pe termen lung, instituții democratice, capital uman și continuitate a politicilor. Această abordare continuă să susțină și în prezent impulsul economic al Indiei și angajamentul său constructiv cu partenerii internaționali, inclusiv în Europa.
Calistrat Atudorei: Ce posibilități de colaborare doriți să dezvoltați în relația cu România?
Ambasadorul Manoj Kumar Mohapatra: India vede în România un partener valoros și de încredere în Europa Centrală și de Est, cu un potențial semnificativ încă neutilizat. De aceea dorim să aprofundăm în continuare relația bilaterală.
Privind în perspectivă, evaluez cooperarea noastră dezvoltând-se pe șase piloni cheie, pe care îi numesc împreună prin acronimul SPEEDD: și anume, S-Lanțuri de aprovizionare, P-Produse farmaceutice, E-Energie, E-Educație, D-Tehnologie digitală și Apărare.
În termeni practici, aceasta înseamnă extinderea comerțului și a investițiilor, în special în sectoare precum industria farmaceutică, tehnologia informației, energia regenerabilă, agricultura și componentele auto. Există, de asemenea, un potențial puternic de a consolida cooperarea în domeniul apărării și securității, inclusiv prin colaborare industrială și tehnologică.
Educația și inovarea reprezintă un alt pilon important. Schimburile academice mai ample, cercetarea comună și dezvoltarea competențelor pot crea valoare pe termen lung și pot apropia societățile noastre. În același timp, cooperarea în tehnologiile digitale și de inovare oferă oportunități de a lega amploarea și experiența Indiei de puternicul ecosistem de talente IT și startup-uri din România.
Legăturile interpersonale rămân fundamentul relației noastre. Schimburile culturale, turismul și mobilitatea continuă să consolideze încrederea și înțelegerea între cetățenii noștri și să ofere o substanță reală parteneriatului.
India apreciază rolul României în cadrul Uniunii Europene și vede posibilitatea aprofundării cooperării India-UE printr-o colaborare bilaterală mai strânsă cu România. Împreună, aceste domenii oferă o cale echilibrată și orientată spre viitor pentru consolidarea relațiilor India-România, ancorate în încredere reciprocă, interese comune și o perspectivă pe termen lung.
Calistrat Atudorei: Cum ați descrie în câteva cuvinte filosofia și practica yoga, atât de răspândită în întreaga lume? Este de remarcat că virtuțile practicii yoga au ajuns să fie oficial apreciate de ONU, care începând cu anul 2014 a admis propunerea ca în ziua solstițiului de vară, 21 iunie, să fie celebrată la nivel mondial „Ziua Yoga”.
Ambasadorul Manoj Kumar Mohapatra: Yoga este un sistem holistic, îndelung testat în timp, profund înrădăcinat în tradițiile antice de înțelepciune ale Indiei. Yoga vizează atingerea armoniei dintre corp, minte și spirit. Dincolo de a fi doar un set de posturi fizice-corporale, yoga reprezintă un mod de viață cuprinzător care pune accentul pe autodisciplină, echilibru, atenție, conduită etică și conștientizare interioară. Practicile sale integrează bunăstarea trupului cu claritatea mentală, stabilitatea emoțională și creșterea spirituală.
În lumea de astăzi, plină de dinamism și stres, acceptarea globală tot mai mare a sistemului yoga reflectă relevanța sa universală. Yoga oferă instrumente simple și practice pentru a face față stresului, anxietății, provocărilor de sănătate legate de stilul de viață, promovând în același timp reziliența, concentrarea și bunăstarea generală. Natura sa non-sectariană și incluzivă o face adaptabilă la diferite culturi, grupe de vârstă și societăți.
Decizia Națiunilor Unite de a desemna 21 iunie drept Ziua Internațională a Yoga, în urma inițiativei Indiei, subliniază recunoașterea de către comunitatea internațională a practicii yoga ca reprezentând o puternică forță unificatoare. Yoga transcende granițele naționale, culturale și religioase, promovând pacea, armonia și înțelegerea reciprocă, încurajând în același timp indivizii și societățile să urmeze un mod de viață mai echilibrat, mai sănătos și mai plin de compasiune. Ambasada a sărbătorit Ziua Inițială a Yoga (IDY) în toată România și suntem bucuroși să anunțăm că Ambasada va relua în curând cursurile gratuite de yoga la Ambasadă.
Calistrat Atudorei: Cum se poziționează India față de numeroasele tensiuni existente în prezent pe scena internațională? Pentru a da câteva dintre exempele cele mai relevante menționez conflictul dintre Federația Rusă și Ucraina, conflictul dintre Israel și Palestina (în special situația din Gaza) sau recenta capturare a președintelui venezuelean Nicolas Maduro de către forțele speciale ale SUA.
Ambasadorul Manoj Kumar Mohapatra: Poziția Indiei cu privire la tensiunile internaționale este ghidată de principii clare și consecvente. Acestea includ respectarea dreptului internațional, a Cartei ONU, a suveranității și integrității teritoriale a statelor și o convingere fermă că dialogul și diplomația sunt singurele modalități durabile de rezolvare a conflictelor.
În ceea ce privește conflictul dintre Rusia și Ucraina, Guvernul Indiei a solicitat în mod constant încetarea imediată a conflictului și revenirea la dialog și diplomație. India a subliniat consecințele umanitare grave ale conflictului și a accentuat faptul că diferențele trebuie rezolvate prin mijloace pașnice, cu respectarea deplină a dreptului internațional.
În ceea ce privește situația dintre Israel și Palestina, în special în Gaza, India susține o soluție justă, durabilă și negociată, care să răspundă aspirațiilor legitime atât ale israelienilor, cât și ale palestinienilor și a cerut reținere, protejarea civililor și acces umanitar.
Evoluțiile recente din Venezuela sunt un motiv de profundă îngrijorare. India monitorizează îndeaproape evoluția situației. India reafirmă sprijinul pentru bunăstarea și siguranța poporului din Venezuela. India a cerut tuturor celor implicați să abordeze problemele în mod pașnic, prin dialog, și să acționeze pentru menținerea păcii și stabilității în regiune.
Aș dori să menționez aici că abordarea Indiei nu este determinată de luarea unei părți, ci de promovarea păcii, stabilității și dialogului. Ca țară cu o vastă experiență în diplomație și implicare în diferite regiuni, India consideră că reducerea tensiunilor, abordarea preocupărilor umanitare și încurajarea unor soluții politice incluzive sunt în interesul comunității internaționale în ansamblu.
Calistrat Atudorei: Având în vedere că India este membră a BRICS și a Organizației de Cooperare de la Shanghai, cum vedeți viitorul tipului de ordine internațională spre care ne îndreptăm? Va persista ordinea unipolară construită în jurul hegemoniei Statelor Unite sau va deveni tot mai consistentă ordinea multipolară, bazată pe relativa egalitate a mai multor super-puteri?
Ambasadorul Manoj Kumar Mohapatra: India consideră ordinea internațională ca fiind în continuă evoluție, modelată de realitățile globale în schimbare, mai degrabă decât de dominația unei singure superputeri.
India se implică în diverse platforme, cum ar fi BRICS și Organizația de Cooperare de la Shanghai, care reflectă vocea tot mai puternică a economiilor emergente. În același timp, India este un membru activ al G20 și lucrează îndeaproape cu partenerii săi prin intermediul QUAD. Această abordare reflectă orientarea Indiei către implicare, dialog și cooperare între regiuni, mai degrabă decât în alinierea cu blocuri exclusiviste.
Implicarea Indiei se extinde și la grupări regionale precum BIMSTEC, precum și la inițiative orientate spre viitor, cum ar fi Alianța Solară Internațională. Aceste platforme demonstrează angajamentul Indiei față de o cooperare incluzivă și bazată pe rezolvarea unor probleme-cheie, în special în domenii precum dezvoltarea, conectivitatea și provocările climatice.
Din perspectiva Indiei, aș putea spune că viitorul nu înseamnă înlocuirea unei forme de dominație cu alta. Este vorba despre trecerea la un sistem internațional mai echilibrat și reprezentativ, în care mai multe țări contribuie în mod responsabil la stabilitatea globală, la creșterea economică și la identificarea unor soluții față de dificultățile comune.
Abordarea Indiei este ghidată de filosofia sa atemporală Vasudhaiva Kutumbakam, care înseamnă „lumea este o singură familie”. Aceasta reflectă convingerea că relațiile internaționale ar trebui să fie ghidate de respect reciproc, dialog și preocupare pentru binele colectiv. Într-o lume interconectată, provocări precum schimbările climatice, sănătatea, dezvoltarea și securitatea pot fi abordate doar prin cooperare.
Prin urmare, India vede multipolaritatea nu ca pe o confruntare, ci ca pe o cooperare între egali. O ordine internațională bazată pe reguli, pe respect pentru suveranitate și dreptul internațional și de asemenea dialogul pașnic rămân direcțiile esențiale pentru abordarea noastră. India va continua să colaboreze cu toți partenerii, inclusiv cu cei din Europa, pentru a promova stabilitatea, dezvoltarea și prosperitatea comună într-un peisaj global aflat în rapidă transformare.
Calistrat Atudorei: Domnule Ambasador, vă mulțumesc foarte mult pentru timpul acordat și pentru aceste răspunsuri edificatoare.
Comentează