de Iurie Roșca
Într-un schimb de mesaje cu Mihai Șerban de la STRATINFO dânsul remarca în treacăt că grupurile naționaliste din Țară sunt dispersate, deseori se contestă reciproc, mai și sunt penetrate de masonerie și că acestei stări de fapt nu i se vede capătul. În legătură cu acest subiect aș face câteva precizări.
Un lider cu adevărat providențial, care are vocația unui conducător de destine românești, nu de campanie electorală, apare atunci când sunt întrunite condițiile minime pentru asta.
Prima condiție este existența unei crize deosebit de grave, insuportabile, ce reprezintă o prăbușire catastrofală în raport cu viața relativ confortabilă și tihnită de până la acel moment de cumpănă.
În acest sens situația se coace anume în direcția cuvenită. Perioada de lichefiere identitară, de penetrare a veninului demonic al capitalismului până-n măduva oaselor populației vorbitoare de limbă română din țara care se mai numește din inerție România, când fiecare își căuta de viața lui, uitând de tot ce reprezintă o valoare superioară Banului, s-a întrerupt brusc. Începând cu primăvara lui 2020 ne-am izbit cu toții de zidul covidismului. Din acel moment șocul noii realități în care ne-am pomenit a început să-i trezească pe unii dintre noi.
Impunerea tuturor măsurilor dictatoriale precum purtarea măștilor, respectarea distanței (anti)sociale, ”autoizloarea”, intrarea violentă în uzul tuturor limbilor de pe glob a termenului ”lockdown”, plus injectarea forțată, QR-codurile, pașapoartele verzi etc. au scandalizat multă lume.
Însă nu și a trezit-o la viață. De ce? Deoarece dușmanul a aplicat o tactică verificată demult în lagărele de concentrare și închisorile comuniste sau naziste, și anume alternarea ”strângerii șuruburilor” cu perioade de relaxare. Iar asta a indus iluzia – responsabilă de relativa pasivitate a maselor în perioada 2020-2022! – cum că toate aceste măsuri restrictive sunt provizorii și că totul va reveni la „normal”.
Dar iată că situația se agravează prin declanșarea operațiunii ”schimbări climatice”/”efectul de seră”/”încălzire globală”, care impune reducerea până la anihilare totală a dreptului de a folosi resursele energetice tradiționale, de origine fosilă (gaz, petrol, cărbune) atât de întreprinderi, cât și de persoanele private. Totul în numele ”salvării planetei”.
Tot aici bate la ușă o foamete la scară planetară, organizată tocmai de elita globalistă demonizată care o și profețește: ONU, Forumul Economic de la Davos, etc.
În plus, spectrul războiului reprezintă încă un imbold șocant spre trezirea din letargia socială ce părea terminală. Occidentul colectiv, care se joacă de-a războiul cu Rusia pe teritoriul Ucrainei, nărăvește să ne bage și pe noi, cei din România și Republica Moldova, la fel ca pe frații noștri din teritoriile înstrăinate, Bucovina de Nord, Ținutul Herța și Basarabia de Sud, în acest măcel. Citațiile-somațiile de a se prezenta la comisariate au împânzit țara.
În paralel se mai rostogolește peste noi și amenințarea cu ”atacurile cibernetice”, puse la cale de aceleași forțe luciferiene care le trâmbițează. Suntem avertizați de la cele mai înalte tribune (dar nu mai înalte decât gradul 33 al masoneriei!) că foarte curând ni se va servi curent electric ”în evantai”, adică cu întreruperi tot mai mari. Prin urmare, se va deconecta pentru perioade nedeterminate și Internetul. Și atunci timpul ”eroilor de pe Facebook” va rămâne în trecut. În noile condiții limită nu va mai avea nimeni nevoie de comentarii savante sau porcoase, rezonabile sau absurde.
Dezastrul economic și falimentul sistemului financiar ar putea împinge însuși statul în disoluție. Cine va mai avea chef să lucreze la stat și pentru stat atunci când copiii îți vor muri de foame, iar tu nu vei avea nici bani să cumperi ceva de ale gurii, și nici în magazine nu va mai fi nimic de găsit? Ce se va întâmpla într-o astfel de eventualitate cu forțele de ordine, cu întregul aparat represiv al statului? Cine va mai avea chef să dea cu bastonul în capul unui protestatar ”pe gratis”?
Iar dacă războiul se va lăți și peste noi, cine e prostul să urmeze ordinele unui Iohannis și ale Ciucă-Măciucă sau ale unor căzături umane de teapa Maiei Sandu și a Nataliei Gavrilița?
Așadar, un conducător autentic apare DOAR în condiții de CRIZĂ maximă, totală, catastrofală, devastatoare. Atunci când ne va trece cheful de înavuțire, de telenovele, de vacanțe și de muncă pe aiurea, dar și se vor spulbera iluziile despre alegeri, partide, drepturile omului și alte povești din miturile fondatoare ale republicanismului masonic.
Altfel zis, omul providențial poate fi demult printre noi. Însă noi nu îl vedem și nici nu îl auzim. Omul cu vocația de a servi Neamul nu are cum să fie observat în vacarmul democrației de masă, a societății spectacolului, a tele-show-urilor și a paradei nulităților cu ranguri și tinichele de tot soiul.
În condițiile de azi, când încă e valabilă ”domnia căldiceilor”, când o lichea e scoasă drept erou cu ajutorul banilor și a mass-media prostituate, iar un erou e terfelit și scuipat în obraz de către mercenarii celor care dețin sforile puterii, altfel nici nu poate fi.
Se știe că în Modernitate, odată cu așa-zisa Revoluție pretins Franceză, când scena istoriei a fost invadată de către negustori și cămătari, odată cu distrugerea altarelor și a palatelor, (deicidul și regicidul) politicul a fost subordonat economicului. Adică, Europa Occidentală, apoi întreaga lume devenită ”Occident colectiv”, au devenit o mamonocrație planetară, o civilizație a banilor, o societate de piață, unde totul e vandabil și versatil.
Dar iată că acum trăim o perioadă istorică pe care am putea-o defini astfel. Dacă nu e sfârșitul lumii, atunci în mod cert este sfârșitul ACESTEI lumi. Adică, așa cum am ajuns la încheierea ciclului logic al comunismului, tot astfel acum se consumă definitiv, până la epuizare, modelul capitalist. Cu tot cu liberalismul lui politic și economic, cu tot cu antropocentrismul, darwinismul, progresismul, tehnicismul, materialismul, hedonismul, ateismul și alte –isme din aceeași serie satanică.
Astfel încât nu ne rămâne decât să ne rugăm bunului nostru Dumnezeu, Sfintei Treimi dătătoare de viață și de mântuire, să mai îngăduie ca lumea aceasta să dăinuiască. Și să ne binecuvânteze cu suferințe cât mai grele, cu pierderi cât mai mari, cu sânge și lacrimi, astfel încât să ieșim definitiv din întunericul capitalismului seductiv și ucigător.
Anume în aceste vremuri tulburi, când dușmanul omenirii țintește pieirea neamului omenesc, când ”taina fărădelegii” jubilează în speranţa că va reuşi să ne guverneze prin haos, să ne rugăm pentru apariţia omului providenţial. A celui care îşi va lua pe umeri ca pe o sarcină sfântă soarta Neamului.
Reabilitarea politicului nu poate veni decât prin asumarea unor riscuri majore. Vine vremea când a face politică va însemna să să îmbraci cămaşa morţii, adică să fii gata în orice moment să te sacrifici pentru Dumnezeu şi Neam.
Să avem mereu în minte scara valorică în patru trepte, scrisă cu sânge de înaintașii noștri:
- Dumnezeu;
- Neamul;
- Familia;
- Persoana
Omul în sânul familiei, familia în sânul neamului și neamul sub sceptrul lui Dumnezeu. Astfel, contrar individualismului liberal, deasupra mea ca om mai am trei trepte care depășesc valoarea vieții mele.
Timpul când politica însemna carierism, ticăloşie şi înavuţire personală rămâne în trecut. Vine vremea eroilor. Virtutea onoarei şi a demnităţii de OM va fi din nou în capul mesei.
Doar să ne învrednicim de mila Atotmilostivului, Atoateiertătorului şi Atotputernicului Dumnezeu.
Mai ales că avem de la cine învăţa. Mai ţii minte, Mihai? „Nu, neamul nostru mă vă plânge/ci se cuminecă prin voi!”.
Vine vremea când glasul celor de până la noi va răzbate și se va împlini în fapta noastră. Totul e doar să credem în Dumnezeu și să râvnim servirea Lui cu adevărat.
Este vorba despre oportunitatea istorică, concursul de împrejurări, ceasul cel dinainte știut de Cel de Sus.
Dar credem noi oare cu adevărat? Sau ne lăsăm moleșiți de îndoială și disperare ? Ai noștri, sfinții, martirii și eroii, se roagă din Rai pentru noi. Rugăciunea lor se ridică până la tronul ceresc. Totul e ca ea să dea rod și în inimile noastre.
Cred cu tărie, vine vremea când glasul poetului va răzbate la noi peste timp:
Și vom clădi biserică frumoasă,
Cât ține cerul bolta coviltir,
Să-ncapă neamu-ntreg sub patrafir
Și să ne-aduci cuminecați acasă.
August 02, 2022
Comentează