de Pepe Escobar
Întreaga planetă este cumva zdruncinată de ultima înșelătorie a lui neo-Caligula: pentru că nu a primit premiul Nobel pentru „pace” din Norvegia, o parte din răzbunarea sa megalomanică și narcisistă este să ia Groenlanda de la Danemarca (în jargonul imperial, cui îi pasă? Oricum, scandinavii ăștia sunt la fel).
În propriile cuvinte ale lui neo-Caligula: „Lumea nu este sigură până când nu avem control complet și total asupra Groenlandei.”
Aceasta pecetluiește transformarea completă a Imperiului Haosului în Imperiul Jefuirii și acum în Imperiul Loviturilor Permanente.
Diverse chihuahua-uri europene au îndrăznit să trimită câte un mic grup de conducători de sanie trasă de câini pentru a apăra Groenlanda de neo-Caligula. Fără niciun rezultat. Au fost instantaneu loviți de tarife vamale. Lovitura rămâne în vigoare până la „achiziționarea completă și totală” a Groenlandei.
Chihuahua-urile europene – urmând Sudul Global – s-ar putea să se fi trezit în sfârșit la noua paradigmă: Geopolitica Atacurilor
Neo-Caligula nu a obținut o schimbare de regim în Caracas – iar mirajul său petrolier a fost infirmat chiar și de giganții energetici americani. Nu a obținut o schimbare de regim la Teheran – chiar dacă CIA, Mossad și diverse ONG-uri ar fi lucrat cu normă întreagă pentru a o realiza.
Așadar, Planul C este Groenlanda, esențială pentru scopurile lebensraum-ului imperial, ca garanție pentru datoria neplătibilă de 38 de trilioane de dolari – și în creștere.
În orice caz, asta nu implică abandonarea obsesiei pentru Iran. Portavionul USS Abraham Lincoln se îndreaptă către o poziție în Marea Oman/Golful Persic de unde ar putea ataca Iranul înainte de sfârșitul săptămânii. Toate scenariile de atac rămân valabile.
Presupunând că se dezlănțuie iadul, aceasta ar putea deveni o reluare și mai umilitoare a războiului de 12 zile din iunie anul trecut, pe care cultul morții din Asia de Vest l-a planificat să dureze până la 14 luni.
Războiul de 12 zile nu numai că a eșuat ca operațiune de schimbare de regim; a generat o mostră de ripostă iraniană atât de dură încât Tel Avi încă nu și-a revenit. Teheranul a fost explicit, în repetate rânduri, că aceeași soartă le așteaptă pe forțele neo-Caligula din Iran și din Golf în cazul unor noi atacuri.
De ce obsesia schimbării de regim persistă
Cât despre operațiunea de schimbare a regimului, la fel de lamentabil eșuată, din ultimele săptămâni, asupra Iranului, aceasta l-a avut în prim-plan pe pateticul Prinț Clovn Reza Pahlavi, retras în siguranță în Maryland, prezentat masiv de presa americană drept o „figură politică unificatoare” capabilă să reevalueze „catastrofa trăită a conducerii clericale”.
Neo-Caligula era prea ocupat ca să-i mai pese de aceste subtilități ideologice. Ceea ce își dorea era să accelereze procedurile prin – ce altceva – aplicarea logicii Imperiului Atacurilor Permanente: bombardarea Iranului.
Visul diversionist, previzibil, a luat-o razna. Cultul morții din Asia de Vest ar fi putut cere Moscovei să-i spună Teheranului că nu vor ataca dacă Iranul nu atacă primul. Ca și cum Teheranul – și Moscova – ar putea avea încredere în orice vine de la Tel Aviv.
Mulțimea din Golf – Arabia Saudită, Qatar și Oman – s-ar putea să-i fi cerut neo-Caligula să nu atace, pentru că asta ar fi incendiat întregul Golf și ar fi generat „repercusiuni grave”.
Adevărata problemă – încă o dată – a fost TACO. Pur și simplu nu exista niciun scenariu de atac american manipulat care să fi permis o schimbare rapidă a regimului, singurul rezultat acceptabil. Așadar, înapoi la capturarea Groenlandei.
A fost nevoie doar de câteva zile pentru a demasca campania de propagandă masivă din NATO despre „victimele în masă” în rândul protestatarilor iranieni.
Cifrele – false – au provenit de la Centrul pentru Drepturile Omului din Iran, situat, unde altundeva, în New York, și finanțat de National Endowment for Democracy (NED) din Washington, infestat de CIA, și de alte entități de dezinformare.
Lista motivelor pentru schimbarea urgentă a regimului în Iran rămâne însă neclară, incluzând, printre altele, aceste patru elemente cheie:
- Teheranul trebuie să abandoneze Axa Rezistenței din Asia de Vest care susține Palestina.
- Deoarece Iranul se află la intersecția privilegiată a coridoarelor de conectivitate comercială/energetică din Eurasia, atât conexiunile sale cu Coridorul Internațional de Transport Nord-Sud (INSTC), cât și cu Noile Drumuri ale Mătăsii ale Chinei (BRICS) trebuie rupte. Aceasta înseamnă explozia din interior a cooperării organice intra-BRICS dintre Rusia, Iran, India și China.
- Întrucât peste 90% din exporturile de petrol iranian merg către China – și sunt decontate în yuani – aceasta reprezintă o amenințare serioasă la adresa petrodolarului: anatema supremă. Aici, în termenii Imperiului Atacurilor Permanente, Iranul se aliniază cu Venezuela. Este calea noastră – petrodolar – sau autostrada.
- Perseverența visului nesfârșit al unui Iran sub remixul șahului – completat cu o poliție secretă SAVAK în stilul șahului; legături apropiate cu Mossad pentru a-i ține în frâu pe acei barbari arabi; și o rețea extinsă de centre de supraveghere conduse de CIA care vizează atât Rusia, cât și China.
Cum să contracarezi un „război pentru schimbarea regimului”
Teheranul nu este speriat de sancțiuni – deoarece a îndurat peste 6.000 dintre acestea în patru decenii, menite să-i stranguleze complet economia și chiar să reducă exporturile de petrol, în terminologia imperială, „la zero”.
Chiar și sub presiune maximă, Iranul a fost capabil să construiască cea mai extinsă bază industrială din Asia de Vest; a investit neobosit în autosuficiență și echipamente militare de ultimă generație; a aderat la SCO în 2023 și la BRICS în 2024; și, în toate scopurile practice, a dezvoltat o economie a cunoașterii de top din Sudul Global.
Tsunami de cerneală – digitală – au fost cheltuite pentru a explica de ce China nu a ajutat în mod corespunzător Iranul până acum împotriva presiunii imperiale maxime , de exemplu, sprijinind Teheranul împotriva atacurilor speculative asupra rialului. Acest lucru nu ar fi costat Beijingul aproape nimic – în comparație cu nivelul rezervelor sale valutare.
Atacul speculativ asupra rialului a fost, probabil, declanșatorul esențial al protestelor din Iran. Este esențial să ne amintim că salariile cauzate de foame au fost un factor cheie care a contribuit la prăbușirea Siriei. Depinde de Beijing să răspundă – pe cale diplomatică – la această întrebare incomodă. Spiritul BRICS Plus – să-i spunem Bandung 1955 Plus – s-ar putea să nu supraviețuiască atunci când știm cu toții că acest război mondial actual este în esență despre resurse și finanțe, care trebuie mobilizate și utilizate corespunzător.
Și asta ne aduce la conducerea Chinei care evaluează serios dacă merită să rămână un fel de versiune mai mare a Germaniei: embrionar egocentrică; nutrește frică; și fundamental egoistă din punct de vedere economic și financiar. Alternativa – de bun augur – este ca China să creeze facilități de credit suficient de mari în cadrul BRICS pentru o serie de națiuni prietene.
Indiferent ce se va întâmpla în continuare, este clar că Imperiul Atacurilor Permanente nu numai că va rămâne „activ ostil” unei lumi multipolare, multinodale; ostilitatea va fi marinată într-un nămol toxic de furie și răzbunare și subordonată fricii supreme, panicate: expulzarea lentă, dar sigură, inexorabilă a Imperiului din Eurasia.
Iată cum Reprezentantul Special al Casei Albe, Witkoff – Bismarck-ul imobiliar – anunță dictatele imperiale către Iran:
- Opriți îmbogățirea uraniului. Nu se pune problema.
- Reducerea stocurilor de rachete. Ignorarea.
- Reducerea a aproximativ 2000 kg de material nuclear îmbogățit (3,67-60%). Această sumă ar putea fi negociată.
- Nu mai susțineți „proxy-uri regionale” – ca în cazul Axei Rezistenței. Ignorat.
Teheranul nu se va închina niciodată dictatelor. Dar chiar dacă ar face-o, recompensa imperială – promisă – ar fi ridicarea sancțiunilor (dar în realitate Congresul SUA nu o va face niciodată) și o „întoarcere în comunitatea internațională”. Iranul face deja parte din comunitatea internațională la ONU și în cadrul BRICS, SCO și Uniunii Economice Eurasiatice (UEEA), printre alte mari organizații.
Așadar, obsesia neo-Caligula pentru schimbarea regimului – de fapt oglindită ca o obsesie NATO – va continua să domnească. Teheranul nu este intimidat. Replica consilierului strategic al președintelui Parlamentului Iranului, Mahdi Mohammadi:
„Știm că ne confruntăm cu un război de schimbare a regimului în care singura modalitate de a obține victoria este de a face credibilă amenințarea care, în timpul războiului de 12 zile, deși era pregătită, nu a avut ocazia să fie dusă la bun sfârșit: un război de uzură geografic extins, concentrat pe piețele energetice din Golful Persic, pe baza unei puteri de foc a rachetelor în continuă creștere, care va dura cel puțin câteva luni.”
Sursa: https://www.sott.net/article/504143-Empire-of-chaos-plunder-and-strikes-in-panic-of-being-evicted-from-Eurasia
Comentează