Grupul pentru România a primit cu satisfacție deosebită victoria în primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024 a patriotului naționalist român, în cel mai bun sens al termenului, a domnului Călin Georgescu.
Grupul pentru România, consecvent liniei naționalist-suveraniste pe care a abordat-o constant, îndreaptă cea mai curată recunoștință față de toți cei peste 2.140.000 de cetățeni români care l-au creditat cu încrederea pe domnul Călin Georgescu.
Grupul pentru România a condamnat și continuă să condamne atitudinea susținătorilor candidatei Elena Lasconi, respectiv USR, PNL și ONG-urile finanțate netransparent, care au scos în stradă o mulțime majoritar formată din tineri și copii, pe care i-a îndemnat să se manifeste gălăgios împotriva domnului Călin Georgescu și implicit împotriva susținătorilor acestuia. Acest gen de acțiuni de stradă pot foarte ușor să degenereze în violențe greu de gestionat de către forțele de ordine și pot să conducă la confruntări de tipul celor din 10 august 2018, sau, mult mai grav, de tipul „Maidanului” de la Kiev, din 2014, sau, de tipul manifestațiilor de stradă din decembrie 1989, care au degenerat total și au condus la moartea a peste 1.100 de civili și a câtorva sute de militari și la prăbușirea statului român, cu toate evoluțiile care au urmat.
Grupul pentru România se pronunță pentru încetarea oricăror demonstrații de stradă neautorizate, care pun în pericol echilibrul societății, liniștea publică, răbdarea cetățenilor, îndeamnă la ură și sunt factori de risc pentru securitatea internă a țării.
Grupul pentru România îndeamnă cu tărie pe toți patrioții naționaliști-suveraniști români să se grupeze în deplină unitate în jurul domnului Călin Georgescu și să îl susțină pentru turul al II-lea al alegerilor prezidențiale.
Analizând diverse variante politice interne și externe diferite posibile, Grupul pentru România a ajuns la concluzia că, sub președinția domnului Călin Georgescu, România are șansa unei refaceri naționale și relansări care să scoată patria noastră din marasmul colonial în care se găsește.
Dragi români,
Grupul pentru România îndeamnă pe toți cetățenii români, cu deosebire pe cei de etnie română, să aleagă calea patriotismului naționalist-suveranist și să se grupeze în jurul domnului Călin Georgescu și a tuturor forțelor care susțin această mișcare națională.
Cu Dumnezeu înainte!
Grupul pentru România
2 decembrie 2024
Comentează