Vă prezentăm în acest articol cea de a doua parte a interviului acordat lui Calistrat Atudorei de către Raul Coltor în data de 9 februarie 2022. Tematica generală abordată este cea a metodelor utilizate în fraudarea alegerilor prezidențiale ce au avut loc în noiembrie 2020 în Statele Unite. Într-un sens mai larg ne referim la devoalarea unui masiv sistem operativ de furt de date personale ce are vaste consecințe nefaste în exploatarea ilicită a domeniului financiar-bancar. Toate aceste operațiuni afectează în mod direct viețile oamenilor și economiile statelor.
Puteți lectura prima parte a interviului aici.
Calistrat Atudorei: Domnule Coltor, înainte să ne prezentați în continuare demersurile pe care le-ați efectuat în sesizarea autorităților române cu privire la imensa fraudă internațională pe care ați descoperit-o, v-aș ruga să ne răspundeți la două întrebări. Mai întâi: cum ați ajuns în posesia unor informații (date electronice) atât de importante?
Raul Coltor: În anul 2009, aflându-mă în misiune în Ucraina mi-am depășit atribuțiunile din punct de vedere al obiectivului și am adus acasă, ca un soldat bun ce eram, mai multe rezultate decât îmi fuseseră trasate ca și sarcină. Mă declar „vinovat” că am făcut muncă voluntară și facultativă în beneficiul țării și acuz în mod direct instituțiile statului român că au folosit cu rea voință acele rezultate, ceea ce este un grav act de trădare și înaltă trădare. Din fericire pentru poporul român acele rezultate încă sunt la dispoziția sa și aștept momentul în care poporul român „să se sature” de datorii externe. La operațiunea militară din Ucraina au luat parte următoarele state: România, Rusia, Statele Unite ale Americii, China și țara gazdă Ucraina. M-ați auzit vorbind recent despre cele cinci „chei bancare” și după cum observați am indicat cinci țări. Obiectivul operațiunii din Ucraina era de a se stabili modul prin care sistemul bancar global reușește să își „perpetueze viața” știindu-se că din punct de vedere tehnic se bazează pe un algoritm matematic creat să modifice permanent în mod fraudulos „datele problemei”. În timpul misiunii „cineva” a realizat că datele personale ale conturilor bancare aferente folosite în fraudele bancare pot constitui în anumite condiții cea mai importantă parte a mecanismului de fraudare electorală. În același timp „altcineva” a luat toate cele cinci chei bancare plus ideea și datele personale care urmau să fie folosite în mecanismul de fraudă electorală și s-a întors în România cu un glonț în spate. Astfel am ajuns în posesia datelor despre care vorbim și pe care le-am predat autorităților.
C. A.: Cum ați ajuns să participați la astfel de misiuni cum a fost cea din Ucraina?
R. C.: Pentru a înțelege participarea mea în Ucraina este nevoie să vă relatez cum am ajuns să descopăr vulnerabilități în domeniul informatic. Am „descoperit” aceste lucruri deoarece prima dată le-am „acoperit”. O să detaliez. Din punct de vedere calendaristic aș putea să îmi împart cariera în două perioade. Prima perioadă începe în anul 1999 și se încheie în 2011, adică acea perioadă din viața fiecărui bărbat când statul te vrea tânăr și prost. A doua perioadă începe în 2011 și se continuă și în prezent și este perioada când bărbatul conștientizează prima perioadă. În prima perioadă, care își are începutul în activitatea mea dintr-un internet-cafe, eram un operator de sală de internet în Alba Iulia sub ochii căruia se petreceau câteva zeci de infracțiuni informatice pe minut. Ca să înțeleagă oamenii mai bine menționez că la vremea respectivă în România nu exista lege care să pedepsească infracțiunile cibernetice, nu exista personal specializat legal în acest sens, iar internetul își făcea timid apariția în societatea românească. Așadar, un tânăr la 18 ani într-un asemenea mediu ar fi putut să învețe primele lecții legate de spațiul virtual, explorarea și exploatarea acestuia. Având zi și noapte contact direct cu hackerii și poziția de observator printre aceștia mi-am însușit într-un mod inconștient o anume formare și pregătire în ceea ce privește identificarea vulnerabilităților platformelor IT care compun spațiul virtual, precum și explorarea și exploatarea acestor vulnerabilități. Cât despre psihologia „jocului” și profilele psihologice ale jucătorilor, pot spune că am reușit tot într-un mod inconștient să dobândesc o anume gândire analitică, chiar matematică, referitoare la aceste aspecte. Îmi aduc cu ușurință aminte momentul 11 septembrie 2001, când în urma atacului de la World Trade Center, am văzut pentru prima oară cât de eficient s-au mobilizat hackerii și cât de ușor s-a reușit penetrarea sistemelor informatice din Statele Unite ale Americii și Orientul Mijlociu. Pot să zic că acest moment a însemnat pentru mine primul examen cu adevărat important al vieții și că rezultatele acelui examen îmi servesc acum ca și experiență în ceea ce privește prevenirea și combaterea acțiunilor din domeniul infracționalității cibernetice. Din punct de vedere al volumului de informații și date extras la acel moment, anul 2001 reprezintă recordul mondial. Acest record mondial a fost depășit în anul 2011 cu ajutorul virusului „Octombrie Roșu”. Acest virus a fost „scăpat în urma unei erori umane” de către angajații SRI în toată rețeaua de calculatoare a României. Acest scenariu a fost repetat în multe alte țări de către „alte erori umane”. Așadar, după cum vedeți, atât în 2001 cât și în 2011 participarea mea la aceste acțiuni a fost una directă. Am făcut această introducere sintetizată pentru a putea să vă răspund în mod direct la întrebare. Am menționat implicarea mea la o culegere de date și informații de un volum imens. Aceste date și informații au ajuns în posesia armatei române undeva în intervalul 2001-2005. Colaborarea mea cu această instituție a început în anul 2001, iar după patru ani am decis să avansez spre alte obiective ale armatei române. Sper că din relatarea mea se înțelege cum am ajuns să fiu implicat în misiuni precum cea din Ucraina.
C. A.: A doua întrebare, cu câteva nuanțe: ați afirmat într-un alt interviu că din România au acționat aproape 50.000 (50 de mii) de hackeri în vederea fraudării alegerilor din SUA. Este o întreagă armată de hackeri! De unde știți asta, cât timp au acționat și cine a comandat operațiunea? Acești hackeri sunt în continuare activi în sensul folosirii lor pe linii similare de operațiuni?
R. C.: Acești 50.000 de hackeri la care am făcut referire trebuie distribuiți în timp. La nivelul anului 2001 la operațiunea World Trade Center (operațiunea de culegere de date și informații în urma atacului terorist) au participat 10.000 de hackeri care au avut același obiectiv. Așadar rezultatele acțiunii celor 10 mii de hackeri au ajuns în cele din urmă în posesia statului român. Din 2001 și până la momentul alegerilor din 2020 din SUA au participat diferența până la 50.000 de hackeri. Astfel, acești hackeri au fost protejați, recrutați, îndrumați și finanțați timp de aproape 20 de ani de către Serviciul Român de Informații, structurile MAI și DIICOT. Să nu cumva să credeți că obiectivul principal al acestor hackeri a fost să se implice în fraudarea alegerilor. Motivul și obiectivul principal al acestora au fost banii. Banii proveneau din operațiuni bancare frauduloase bazate pe furtul de identitate și fraudă bancară electronică. Dau exemplu concret dosarul nr. 24/D/P/2012, unde am lăsat în urmă probele necesare pentru a-mi dovedi afirmațiile. Acestor hackeri le era permis să comită astfel de infracțiuni cu condiția să predea celor care îi favorizau datele personale și datele bancare ale victimelor după ce le foloseau în mod ilegal. Pentru a se înțelege mai bine imaginea de ansamblu trebuie să plecăm de la următorul calcul: la fiecare secundă la nivel global au loc peste 10.000 de atacuri cibernetice. Cine sunt atacatorii și care este numărul lor? Listele cu infractorii cibernetici români au fost întocmite începând cu anul 2005 de către SRI, iar numărul hackerilor de pe acele liste depășea la nivelul anului 2016 cifra de 500.000.
C. A.: Populația nu este absolut deloc conștientă că în România acționează coordonat o asemenea uriașă structură. Cine sunt acești hackeri, unde se ascund ei?
R. C.: Acești hackeri sunt oameni cât se poate de normali. Se ascund la vedere, au locuri de muncă, familii, reputații bune. Capacitățile și calitățile lor sunt cele pe care le ascund în spatele monitoarelor, departe de ochii curioșilor. Singurele entități care îi au în evidență sunt serviciile de informații și furnizorii de internet. Foarte mulți dintre ei habar nu au cine, unde și cum le folosește rezultatele.
C. A.: Să ne întoarcem la firul relatării din prima parte a dialogului nostru, mai exact la demersul dumneavoastră de a informa autoritățile române cu privire la frauda de nivel internațional pe care ați descoperit-o. Ce a urmat după întâlnirea cu polițiștii de la Alba Iulia?
R. C.: La două-trei săptămâni după momentul predării de la Alba-Iulia, undeva în perioada septembrie-octombrie 2011, am fost invitat la București de către comisarul-șef Virgil Spiridon pentru a preda alte date asemănătoare. Lucrătorii de poliție DCCO București au venit după mine la Alba Iulia pentru a mă duce la comisarul-șef Virgil Spiridon la București. De la București ne-am îndreptat cu o mașină aparținând DCCO București spre Constanța, în vederea identificării unui grup de hackeri care dețineau o copie a acestor date. Misiunea a fost îndeplinită cu succes cu sprijinul acordat de BCCO Constanța. Durata întregii deplasări a fost de aproximativ 16-24 de ore. Ulterior am fost rechemat la București în vederea predării altor date de același gen. M-am deplasat din nou la București împreună cu comisarii-șefi Radu Valentin și Neagu Cristian cu o mașină aparținând BCCO Alba. În urma acestor trei întâlniri dintre mine și autorități au fost predate un volum de peste 2.500 GB date electronice. La ultima predare de la București am solicitat din nou procesele verbale și opis-urile aferente predărilor de date electronice, iar în schimbul acestora am primit… o dictare sub forma unei declarații scrise. Declarația a fost dictată de către lucrătorul de poliție Bogdan, unul dintre trimișii comisarului-șef Virgil Spiridon la prima predare de date de la Alba Iulia. Forțat de împrejurări, am acceptat să scriu acea declarație dictată, lăsând însă un semn distinctiv în conținutul acesteia. Mai precis, am scris cu capul în jos „Declarație dictată”, undeva în text. O simplă verificare va identifica declarația mea în dosarul 178/D/P/2010.
C. A.: Deci în fața unor informații de o importanță atât de mare, polițiștii au insistat să dicteze ei înșiși versiunea de „adevăr” pe care practic v-o impuneau. Versiunea lor o contrazicea pe cea prezentată de dumneavoastră?
R. C.: Versiunea lor avea ca scop atragerea mea într-o „zonă gri” a credibilității, subminând importanța jurământului militar. Tot în versiunea lor încercau să își atribuie anumite merite și rezultate pe linie profesională și în mod personal. Totuși trebuie să țineți cont de faptul că angajații MAI din structurile Cyber și anti-terorism sunt practic angajați cu jumătate de normă în cadrul SRI, iar la baza acestei ilegalități stă protocolul semnat între SRI și MAI. Rezultatele obținute de angajații MAI ajung întotdeauna la dispoziția SRI-ului pe niște canale situate în afara legii. Ulterior toate aceste rezultate obținute din operarea în spațiul virtual sunt folosite în scop personal punând în pericol securitatea națională, ducând la trădare.
C. A.: În afară de acea dictare a mai urmat ceva în predarea de date de la București?
R. C.: Pe linie procedurală nimic semnificativ. În scurt timp, conform înțelegerii inițiale, eu și comisarii cu care am venit, Radu Valentin și Neagu Cristian, ne-am pregătit să plecăm din București și să ne întoarcem la Alba Iulia. În acel moment a avut loc un fapt căruia la început nu i-am dat prea mare importanță. Atunci când ne pregăteam să plecăm din curtea aflată în spatele instituției, cel care îmi dictase declarația (Bogdan) a venit la cei doi polițiști și le-a dat un ordin discret, pe care eu nu am reușit să îl aud foarte clar. Am înțeles abia seara târziu, când am ajuns pe Valea Oltului. Lucrătorii de poliție au oprit mașina, undeva lângă un baraj. Comisarul-șef Radu Valentin a scos pistolul, l-a îndreptat spre mine și mi-a spus că dacă vreau să mai apuc ziua de mâine să uit pe loc faptul că am predat datele și că am efectuat toate acele deplasări împreună cu polițiștii. Fiind în pericol de moarte, am fost nevoit la acel moment să aprob ceea ce mi se cerea. În cele din urmă am ajuns acasă, dar datorită amenințării cu moartea m-am simțit și mai motivat să lupt în mod legal împotriva infracțiunilor acestui grup de crimă organizată din interiorul statului român.
C. A.: Și care era, ca să zic așa, planul dumneavoastră de acțiune?
R. C.: Ceea ce nu știau acești polițiști la momentul la care m-au amenințat era că eu dețineam o copie a conturilor bancare predate. Apoi, în intervalul septembrie-decembrie 2011 am reușit să fac rost de la hackerii implicați în furtul de date predate autorităților de log-urile din key-loggerii care indicau sume transferate prin fraudă din conturile predate autorităților. Aceste transferuri frauduloase aveau ca destinatari persoane din București, inclusiv cei doi angajați ai DCCO trimiși de Virgil Spiridon. În decembrie 2011 l-am sunat direct pe polițistul Bogdan, trimisul lui Virgil Spiridon la Alba Iulia și cel care mi-a dictat declarația scrisă de mine în septembrie 2011 la sediul DCCO București. L-am confruntat telefonic cu privire la acele transferuri pe care le-am identificat. Acesta mi-a răspuns nervos că o să plătesc pentru că nu mi-am respectat promisiunea făcută (sub amenințarea armei) și mi-a închis telefonul. După două-trei săptămâni, în ianuarie 2012, am primit o citație trimisă prin fax la BCCO Alba. Prin citația cu numărul 1/2012 eram citat ca făptuitor în dosarul 178/D/P/2010. Acesta era dosarul în care mi-a fost inclusă declarația dictată cu trei luni în urmă. Nu am dat curs citării mele la București, știind că este doar o intimidare din partea autorităților. Știam foarte bine că nu am nicio implicare reală în acel dosar. Ca să spun lucrurilor pe nume, dosarul reprezenta de fapt instrumentul prin care polițiștii și-au însușit în nume personal datele predate de mine și au început să le folosească în mod ilicit.
C. A.: Ceea ce nu știau ei era că și dumneavoastră știți acest lucru și că aveți și dovezi.
R. C.: Exact. De asemenea, în paralel cu predările de date către BCCO, DCCO și DIICOT, am predat aceleași date și Serviciului Român de Informații. Am procedat în felul următor: în urma solicitării mele către un cunoscut care era apropiat de colonelul SRI Tarnu Ioan, comandant al SRI Alba în momentul predării de date, am obținut o întâlnire cu acesta. Întâlnirea a avut loc în prezența unui martor, care era acel cunoscut care îmi intermediase întâlnirea cu colonelul Ioan Tarnu. Ne-am întâlnit într-un loc public din Alba Iulia, la Cofetăria Ștefana de pe strada Vânătorilor din Alba Iulia. În prezența martorului am deschis un laptop în care am introdus un memory-stick pe care urma să i-l predau colonelului după prezentarea datelor aflate pe acesta. I-am spus și i-am arătat natura datelor, indicând foarte clar că acele date personale și conturile bancare aferente acestora reprezintă elementul principal în planul de fraudare a alegerilor din SUA ce urmau să aibă loc în 2016 și 2020.
(VA URMA)
Comentează