.
de dr. Calistrat M. Atudorei
Etichetat în mod pripit și adesea tendențios ca o „dictatură”, regimul din Coreea de Nord are în realitate de înfruntat presiuni și amenințări uriașe, în fața cărora a reușit să reziste aproape miraculos în ultimii 80 de ani.
Situată în nordul Peninsulei Coreene, Republica Populară Democrată Coreeană (RPDC) a fost înființată ca stat autonom în septembrie 1948. Însă regiunea din interiorul și din jurul peninsulei coreene a fost mult timp un teatru de concurență al marilor puteri pentru extinderea controlului și influenței lor. Exemplele tipice au fost războiul sino-japonez (1894-1895) și războiul ruso-japonez (1904-1905). Până în august 1945 întreaga peninsulă s-a aflat sub o cruntă ocupație japoneză, începută în anul 1905. Invazia japoneză a fost consistent sprijinită de Statele Unite ale Americii, care doreau să își consolideze dominația în regiune. După cum este binecunoscut, SUA și-au bombardat în cele din urmă fostul aliat, Japonia, în anul 1945 fiind efectuate singurele atacuri nucleare din istorie. Coreea a ieșit atunci de sub sclavia colonizatorilor japonezi, dar a rămas un obiectiv strategic major pentru Statele Unite.
Intenției americane de după 1945 de a-și extinde influența în peninsula coreeană s-au opus China și Uniunea Sovietică, cele două mari state comuniste din Asia. În anul 1948, printr-o negociere intermediată de Organizația Națiunilor Unite, peninsula a fost împărțită în două state: Coreea de Nord (menținută în sfera de influență ruso-chineză) și Coreea de Sud (intrată în sfera de influență a SUA).
Pe fondul unei iminente crize economice care deja demarase în SUA în anul 1948, complexul militar-industrial american a solicitat în mod insistent Congresului declanșarea unei operațiuni militare în Coreea, pentru a fi luată sub control întreaga peninsulă. În data de 25 iunie 1950, urmând comenzile date de SUA, armata Coreei de Sud a lansat o provocare militară asupra Coreei de Nord, care a răspuns prin contra-atac. Acțiunea de provocare a fost abil camuflată, inclusiv prin influența Americii asupra reprezentanților ONU, astfel încât să pară că nord-coreenii ar fi început conflictul. Trupele americane au intervenit în forță împotriva Coreei de Nord pretinzând că acționează sub mandat ONU. Stratagema a fost ulterior demascată de mai mulți demnitari de rang înalt ai ONU, însă oficial nu este recunoscută nici în prezent.[1]
Este relevant să observăm, de exemplu, că în anul 1951 generalul Douglas MacArthur, comandantul de atunci al forțelor americane din Orientul Îndepărtat, îi expunea într-o scrisoare senatorului Joseph Martin motivele pentru care SUA are nevoie să controleze toată Coreea: „Dacă pierdem acest război în fața comunismului din Asia, căderea Europei (sub influența comunistă, n.n.) este inevitabilă. Cucerind toată Coreea, putem tăia în bucăți unica și singura linie de aprovizionare care leagă Siberia sovietică și sudul Asiei. Vom putea să controlăm întreaga zonă dintre Vladivostok și Singapore. Nimic nu ar fi în afara puterii noastre”[2].
Atacul forțelor SUA asupra Coreei de Nord, început în iunie 1950, a fost pur și simplu bestial. În conformitate cu un studiu realizat de Bruce Cumings, președintele Departamentului de Istorie al Universității din Chicago, Statele Unite a bombardat în perioada 1950-1952 Coreea de Nord cu mai multe bombe decât au fost folosite în întreaga campanie împotriva Japoniei în al Doilea Război Mondial. Cumings oferă date exacte: este vorba de „635.000 tone de explozibili convenționali și 32.557 tone de napalm”.[3] Au fost complet rase de pe fața pământului 50.941 de fabrici și întreprinderi, 28.632 de clădiri de școli, 4.534 de clădiri de unități medicale, 579 de clădiri ale instituțiilor de cercetare științifică, 8.163 de clădiri de organe de presă și cultură și peste două milioane de case de locuit.[4]
Potrivit generalului american Curtis LeMay – șeful comandamentului strategic al Forțelor Aeriene ale SUA din timpul războiului coreean – „Ne-am dus acolo și am luptat și, în cele din urmă, am pârjolit fiecare oraș din Coreea de Nord”. LeMay estima că în timpul celor trei ani de război armata Statelor Unite a ucis 20% (peste trei milioane de civili) din populația Coreei de Nord.[5] Într-un mod asemănător, Secretarul de stat american Dean Rusk a descris foarte plastic că Statele Unite a bombardat atunci în Coreea de Nord „fiecare cărămidă care stătea una peste alta și tot ce se mișca”[6].
Războiul s-a încheiat în anul 1953 printr-un Armistițiu. Coreea de Nord și-a păstrat independența, fiind sprijinită de China și URSS, dar pierderile suferite au fost catastrofale. De asemenea, a fost adâncită suferința diviziunii naționale întrucât două jumătăți ale aceluiași popor au fost de atunci împinse să se urască între ele. Dincolo de toate acestea, suferințele poporului nord-coreean au continuat.
În pofida semnării Acordului de încetare a focului, clar stabilit de Armistițiul semnat în data de 27 iulie 1953, armata americană l-a încălcat de nenumărate ori în zilele, lunile și anii care au urmat, efectuând noi și noi atacuri asupra teritoriilor Republicii Nord-Coreene. Ca răspuns la noile propuneri de acord venite din partea Phenianului în cadrul unor reuniuni diplomatice (de exemplu la Geneva, sau în cadrul ONU, etc), reprezentanții americani au boicotat, subminat și discreditat orice demersuri de stabilire a păcii și au recurs inclusiv la ieșirea unilaterală din sălile de ședințe.
În perioada cuprinsă între sfârșitul anilor 1950 și 1980, SUA au transportat în Coreea de Sud peste 1.000 de focoase nucleare, ceea ce a făcut din Coreea de Sud cea mai concentrată zonă de arme nucleare din lume. A fost adusă de asemenea o imensă gamă de dispozitive și aparate militare ultramoderne, care au transformat literalmente Coreea de Sud într-o teribilă expoziție de arme mortale.
Determinarea de a rămâne suverani
Pe parcursul acestor decenii de amară suferință, poporul nord-coreean a înțeles pe deplin că nu își poate păstra independența fără a își fortifica substanțial capabilitățile militare și fără a-și clădi o puternică ideologie patriotică sprijinită în mod activ de către autoritățile de stat. Acesta este motivul pentru care statul nord-coreean și-a dezvoltat un puternic arsenal nuclear, precum și o gamă largă de rachete balistice și alte tipuri de arme moderne, prin care să descurajeze orice nou atac venit din partea unor forțe imperialiste. Și tot acesta este motivul pentru care curentele de opinii venite din afara țării sunt atent controlate de către autorități în scopul de a preveni infiltrarea și implementarea unor mijloace de tip soft power ce acționează sub masca aparent inofensivă a „societăților deschise” și a „libertăților democratice”.
Un loc aparte în concepția strategică de apărare a valorilor naționale nord-coreene îl are ideologia Juche, formulată de un fost președinte al țării, Kim Il Sung (1912-1994). Ideea centrală în acest concept este aceea că fiecare cetățean este stăpânul propriului destin și este capabil să-și modeleze destinul. Iar conceptul este extrapolat și la nivelul întregii națiuni, înscrisă pe calea socialistă. Pe acest fundament ideologic, poporul nord-coreean a fost capabil de o mobilizare extraordinară, obținând realizări impresionante în domeniile politic, economic, militar, cultural și în toate celelalte domenii ale vieții sociale. Ascensiunea în decurs de doar 15 ani de la stadiul economic înapoiat, semi-feudal, în care rămăsese țara după al Doilea Război Mondial, la statutul de țară industrială, a fost numit Mișcarea Chollima (cu trimitere la un „cal zburător” din mitologia chineză).
Întreaga strategie de dezvoltare națională a țării este coordonată de stat prin intermediul partidului aflat la guvernare, Partidul Muncitorilor, care după anii 1970 a lansat o campanie pentru a plasa revoluțiile ideologice, tehnologice și culturale pe o nouă etapă superioară. Educația a început încă din anii 1970 să fie obligatorie și gratuită, sistemul de sănătate este masiv subvenționat de stat, iar foarte multe familii – în special cele din zonele cu o intensă dezvoltare industrială – au primit locuințe gratuit, atât în zonele rurale, cât și în cele urbane.
În 1972, doctrina Juche a înlocuit marxism-leninismul ca ideologie oficială de stat în Constituția Coreei de Nord, iar în constituția revizuită din 1998, toate referințele la marxism-leninism au fost scoase.
La sfârșitul secolului al XX-lea, odată cu destrămarea URSS, statele aflate până atunci în sfera sovietică de influență au trecut sub controlul SUA și au început să fie jefuite de statele și organizațiile occidentale. Cunoaștem foarte bine cazul României, care începând cu anul 1990 a fost masiv infiltrată de rețelele soroșiste și care la scurt timp după aceea și-a pierdut complet suveranitatea în urma „integrării” în structurile euro-atlantice.
Coreea de Nord a reușit să reziste fără a intra în sfera de influență occidentală. Nu doar pentru că a fost ajutată de China, dar și pentru că și-a dezvoltat puternic resursele militare. Factorul său nuclear de descurajare se dovedește a fi decisiv în fața numeroaselor tentative de destabilizare a regimului, care au continuat.
În septembrie 2017 ONU a adoptat o „rezoluție de sancțiuni” în urma unui test cu o rachetă balistică intercontinentală (ICBM) efectuat de RPDC. Este cunoscut faptul că o astfel de rachetă este capabilă să efectueze un atac militar devastator asupra unui rival prin spargerea eficientă a oricărui sistem defensiv al acestuia. Au fost formulate în acea perioadă de către SUA o serie de retorici referitoare la necesitatea „distrugerii complete” a RPDC. Președintele SUA Donald Trump l-a amenințat pe omologul său nord-coreean, Kim Jong Un, că dacă nu se dezarmează nuclear „va suferi aceeași soartă ca și Gaddafi”[7]. La scurt timp după amenințările americane, numeroși muncitori, tineri și studenți din Coreea de Nord s-au oferit voluntari să se alăture Armatei Populare Coreene, numărul acestora ajungând la peste 4,7 milioane în șase zile. O astfel de unitate în acțiune a trimis o undă de șoc în întreaga comunitate internațională. Ținând cont că întreaga populație a Coreei de Nord este de aproximativ 25 de milioane de oameni, putem spune că practic întregul popor (aproape toată populația activă din punct de vedere militar) și-a manifestat determinarea fermă de a-și apăra țara.
Merită observat standardul extraordinar de performanță al trupelor speciale nord-coreene. Iată o demonstrație de arte marțiale extreme din partea acestor soldați de elită:
Având în vedere că SUA a distrus state doar pentru bănuiala (sau pretextul) că ar deține arme de distrugere în masă, concluzia aparent paradoxală este, așa cum sesiza renumitul politolog Keneth Waltz, că „Singura modalitate prin care un stat mai poate rezista Americii este aceea de a deține arme de distrugere în masă”[8].
Dinamica dezvoltării sociale a Coreei de Nord
Ritmul saltului social înregistrat de Coreea de Nord este cu adevărat impresionant. Standardele de viață s-au ridicat substanțial în ultimele decade. Au fost fondate și dezvoltate mari platforme agro-industriale, au fost construite zeci de mii de apartamente noi, marile orașe sunt dominate de impozanți zgârie-nori și peste tot în țară au fost construite baraje, centrale energetice, spitale moderne și instituții de învățământ dotate cu tehnologii performante.
Ceea ce diferențiază progresul socio-tehnologic al Republicii Democrate Coreene (RPDC) de cel al statelor vestice este coordonarea centralizată de stat. Făcând o comparație cu situația din România, dincolo de condescendența pe care mulți o afișează față de un regim socialist, putem observa cu ușurință că marile realizări industriale și imobiliare ale României de azi au rămas cele din perioada socialistă. Trecerea României la „democrație” și la economia de „piață liberă” nu a făcut decât să deschidă calea către jefuirea sălbatică a proprietății de stat și la distrugerea capitalului național prin privatizări frauduloase. Aceasta nu înseamnă neapărat că regimul socialist nu ar avea deficiențele sale sau că ar fi cea mai bună formă de guvernare posibilă, dar – cel puțin față de cazul României – oferă o mult mai bună prezervare a interesului național.
Strategia de dezvoltare economică adoptată în anul 2024 de RPDC este numită „Politica de Dezvoltare Regională 20×10”[9], menită să construiască platforme industriale și multe alte facilități moderne în câte 20 de orașe și județe în fiecare an timp de 10 ani consecutiv. Președintele țării, Kim Jong Un, se implică personal și sistematic în elaborarea proiectelor de țară.
Pe baza acestei strategii anul trecut au fost construite și date în folosință peste 10.000 de apartamente în capitala Phenian.[10] Acestea au fost oferite gratuit angajaților din fabricile și clădirilor de birouri din regiune. De asemenea, în doar aproximativ 290 de zile de la demararea programului, au fost finalizate deja fabrici regionale moderne, echipate cu linii de producție automatizate și extrem de performante, adaptate necesităților regionale în comitatul Hamju din provincia Hamgyong de Sud, în provincia Phyongan de Nord și în comitatul Jaeryong din provincia Hwanghae de Sud.
Tot anul trecut au fost construite spitale ultra-moderne, baze de cercetare și diseminare a științei și tehnologiei, centre regionale pentru sănătatea publică, unități de învățământ dotate cu cele mai noi mijloace IT, baze de agrement multifuncționale, uriașe complexe comerciale, precum și diverse alte facilități pentru servicii sociale. De asemenea, au fost construite ferme de sere la scară largă (450 de hectare), inclusiv Ferma Combinată de Sere Kangdong, cu o producție extrem de intensivă, optimizată prin tehnologii IT avansate. Zeci de mii de case rurale moderne au apărut anul trecut în peste 1.500 de sate noi din întreaga țară. De remarcat în mod special este și faptul că o întreagă așezare (oraș de munte) a fost construită pe cheltuiala statului și oferită gratuit celor 4.200 de locuitori care au rămas fără adăpost din cauza inundațiilor fără precedent care au avut loc în 2024 în zona de nord-vest a țării. De altfel nu există nimeni în RPDC care să rămână fără adăpost sau să vagabondeze pe străzi.
Toate aceste oferte gratuite de locuințe sunt cu atât mai demne de apreciat cu cât, la nivel mondial, prețurile pe apartamente sau pe chirii sunt într-o creștere amețitoare. În Statele Unite, de exemplu, conform unui raport privind situația națională a locuințelor în 2025, chiria a crescut cu 26%, iar prețurile locuințelor cu 29%. De asemenea, un raport recent publicat de Departamentul pentru Locuințe și Dezvoltare Urbană al SUA arată că numărul vagabonzilor din țară era în 2024 la cel mai înalt nivel de când au început să fie întocmite statisticile relevante în acest sens, în 2007.
Un accent deosebit este pus pe dezvoltarea culturală. La loc de cinste este pusă educația, sistemul de învățământ de 12 clase fiind gratuit și obligatoriu pentru fiecare copil. Zilnic, copiilor din întreaga țară li se oferă gratuit alimente nutritive, iar tuturor elevilor li se oferă uniforme, încălțăminte, ghiozdane și rechizite școlare.
Munca voluntară este ceva obișnuit în Coreea de Nord. Zeci de mii de tineri se oferă să ajute în sectoarele de construcții, în zonele calamitate sau în învățământ. De exemplu numeroși absolvenți de universitate se oferă voluntari să lucreze ca profesori în sate îndepărtate sau în regiuni muntoase izolate și au grijă de copiii orfani, de veteranii de război și de bătrâni.
Să mai remarcăm că așa cum era și în România socialistă, în Coreea de Nord nu există nicio persoană șomeră și nici copii vagabonzi. Orfanii sunt îngrijiți gratuit în facilități moderne – cum ar fi căminele pentru copii, orfelinatele și școlile pentru orfani – în conformitate cu un sistem național bine reglementat.
Roadele acestor politici încep să se vadă la nivel mondial. Deloc întâmplător, anul trecut jucătoarele de fotbal ale RPDC au câștigat din nou Cupa Mondială Feminină FIFA U-17 din 2025. Coreea de Nord a rămas campioana en-titre, după ce câștigase un al treilea titlu-record în anul 2024. În 2025 și-a păstrat cu succes titlul, învingând Olanda, care ajunsese finalistă pentru prima dată.[11]
Referințe bibliografice
[1] A se vedea de exemplu Scrisoarea din partea Secretarului General al ONU Boutros Boutros-Ghali către Ministrul Afacerilor Externe al RPD Coreene din data de 24 iunie 1994 în care Ghali afirmă că „ONU nu a instituit Comandamentul Unificat împotriva Coreei de Nord ca organ subsidiar sub controlul său, ci acesta a ajuns să fie plasat sub autoritatea SUA”; O declaraţie similară a oferit Kofi Annan în 21 decembrie 1998 în Scrisoarea Secretarului General al ONU către Preşedintele Prezidiului Adunării Populare Supreme a RPD Coreene.
[2] Herschel Meyer, “Modern History of America”, p.148
[3] Bruce Cumings, The Korean War: A History, Modern Library, 2011.
[4] Comunicat de presă: Withdrawal of U.S. Hostile Policy towards DPRK – Indispensable Prerequisite for Peace and Stability on Korean Peninsula, Ministry of Foreign Affairs of the Democratic People’s Republic of Korea, 25 iunie 2020, http://www.mfa.gov.kp/view/article/11708
[5] Richard Kohn, Joseph Harahan, Strategic air warfare: an interview with generals Curtis E. LeeMay, Leon Johnson, David Burchinal, Jack Catton, DIANE Publishing, Office of Air Force History, Washington DC 1988, volumul USAF Warrior Studies, p. 88.
[6] Dean Rusk intervievat de Thomas J. Schoenbaum și Thomas W. Ganschow, 1985, http://russelllibrarydocs.libs.uga.edu/Rusk_OH_KK.pdf
[7] Julian Borger, Donald Trump’s threat to Kim Jong-un: make a deal or suffer same fate as Gaddafi, The Guardian, 18 mai 2018.
[8] Keneth Waltz citat de Ken Booth și Tim Dunne în Worlds in Collision: Terror and the Future of Global Order, Palgrave Macmillan, 2002; citat și de Noam Chomsky în Hegemony Or Survival: America’s Quest for Global Dominance, Penguin Adult, 2004, cap 2, p. 37.
[9] Thomas Maresca, North Korea’s Kim pushes regional development ahead of key party congress, UPI, 30 ianuarie 2026, https://www.upi.com/Top_News/World-News/2026/01/30/Kim-Jong-Un-groundbreaking-regional-development-Unnyul-County/3081769762325/
[10] By Oscar Holland and Will Ripley, North Korea unveils new 10,000-home showpiece residential district, CNN, March 19, 2025, https://edition.cnn.com/2025/03/19/style/north-korea-hwasong-pyongyang-housing-intl-hnk
[11] OSEN, North Korea U-17 Women Win Second Consecutive FIFA World Cup Title, The Chosun, 9 noiembrie 2025, https://www.chosun.com/english/sports-en/2025/11/09/3GVSBQIO7NG5JLYXG6QUB5J52Q/
Comentează