X

CÂTEVA OBSERVAȚII ELEMENTARE care arată că pLandemia este un război al globaliștilor împotriva populației lumii

Distribuie

de Marvin Atudorei

Dacă ar fi să ne luăm după știrile oficiale, umanitatea este atacată de mai mult de un an de o serie (ce pare că nu se va mai termina) de „viruși ucigași”. Bineînțeles, în fața asaltului nemaivăzut, autoritățile din toată lumea conlucrează prin toate mijloacele pentru a salva populația. Ni se spune că soluțiile vin în principal prin vaccin, purtatul măștii și izolare… Însă pentru sute de milioane de oameni, la nivel mondial, toată situația aceasta apare ca fiind ceva complet fals, o înscenare grotescă, o sinistră pLandemie. Să urmărim să analizăm succint imaginea de ansamblu.

  1. MĂSURILE RESTRICTIVE SE BAZEAZĂ PE FOARTE MULTE MINCIUNI ȘI ILEGALITĂȚI ALE AUTORITĂȚILOR, cum ar fi:
    – Obligația de a purta mască nu e raportată la nicio normă de conformitate. Nu au fost făcute publice studii, specificații sau standarde care să indice că măștile faciale ar avea vreun fel de virtuți protectoare față de viruși;
    – Există, dimpotrivă, zeci de studii științifice care dovedesc că măștile sunt complet inutile sau chiar nocive;
    – Obligativitatea de a purta mască e fundamentată doar pe recomandările obscure ale unor „specialiști” de carton;
    – Testele RT-PCR nu au funcția de diagnostic, potrivit chiar inventatorului lor, Kary Mullis;
    – Testele dau erori grosolane, iar rezultatele pot fi măsluite cu ușurință;
    – Echivalarea cazurilor de „pozitiv” cu titulatura de „infectați” (eventual total „asimptomatici”) este ridicolă;
    – gradul de incidență a mortalității „covid” este 0,02 la mie, ceea ce nu reprezintă în niciun caz un motiv de a bloca societatea cu prețul unui haos pe toate planurile;
    – tratamentele ieftine și accesibile sunt interzise sau zădărnicite (gen hidroxiclorichina, invermectina și multe altele);
    – Nu există garanții de siguranță pentru niciun vaccin;
    – Oricine moare de orice e trecut oficial la categoria „covid”;
    – Privitor la decesele care survin la scurt timp după vaccin autoritățile afirmă în mod părtinitor că nu au nicio legătură cu vaccinul;
    – Oricine face observații precum cele din acest articol este catalogat ca „terorist”;
    – etc, etc, etc

2. TOATE ACESTE ABERAȚII AU LOC PE PLAN MONDIAL
– Practic în fiecare țară a lumii este câte (cel puțin) un Arafat, Cercel, Câțu, Orban și toată fauna de satrapi fără suflet și fără conștiință;
– Se aplică peste tot exact aceleași protocoale și metode, chipurile recomandate de OMS, instituție care nu are de fapt niciun drept să impună politici interne;
– Oamenii sunt uciși în spitale, jandarmii induc spaima în cetățeni, politicienii recită exact aceleași lozinci lipsite de legalitate și probitate științifică;
– Orice opinie care demască înșelătoriile pLandemice este suprimată rapid din mediul public;
– Nu există niciodată un dialog real cu societatea, pe baze științifice sau constituționale, totul e un simulacru al „democrației”;
– Metoda de bază a supunerii populației este de tip „mind control” (controlul minții), operațiune psihologică de sugestionare/hipnoză în masă prin crearea unei false realități („noul normal”)

3. CUM E POSIBILĂ O ASTFEL DE OPERAȚIUNE GLOBALĂ?
– Să observăm că sunt implicate cam toate palierele fundamentale ale statelor: clasa politică, mass-media, rețelele de socializare principale, instituțiile medicale, poliția, jandarmeria, armata, instituțiile de învățământ, oficialii clerului (bisericii), ONG-urile așa-zisei „societăți civile”, VIP-urile din toate domeniile… a mai rămas ceva?

– Toate acestea se repetă ca un șablon în toate țările, se duce o campanie insidioasă de convingere a populației întregii lumi să se vaccineze masiv;
– Ne confruntăm așadar cu o infrastructură extrem de eficientă, coordonată global și obedientă fără crâcnire unei conduceri din umbră;
– JF Kennedy afirma răspicat, cu puțin înainte de a fi asasinat, că există o organizație globală, „monolitică și nemiloasă”, care „combină operațiuni militare, diplomatice, de informații, economice, științifice și politice”. Sună cunoscut? Și de atunci au trecut peste 60 de ani! Iar Kennedy nu a fost singurul președinte american care a spus asta. Afirmații asemănătoare au făcut Dwight Eisenhoover, Theodore Roosevelt sau Donald Trump.
– Să mai observăm că sistemul financiar internațional e bazat pe un cartel ce controlează toate statele prin așa-zisele bănci naționale, care de fapt servesc interese străine țărilor respective. Dolarul e o monedă fictivă (fiat money), care nu mai are acoperire în aur, dar care e impus în continuare ca monedă de referință a întregului sistem financiar internațional. Nu întâmplător dolarul produce uriașe beneficii prin dobânzi celor care îl creează din nimic și conduce la uriașe datorii ale tuturor statelor, caz valabil inclusiv pentru SUA;
– Să mai observăm că de curând a avut loc cea mai mare lovitură de stat din istorie: au fost masiv fraudate alegerile prin care Donald Trump a fost în mod real ales pentru al doilea mandat de președinte al SUA. În locul său a fost instalată o marionetă care nici măcar teatru nu e în stare să joace. Această acțiune oferă încă o măsură la scară globală a capacității Grupării din Umbră de a instrumenta și impune fără prea mari obstacole versiunea de „realitate” pe care o dorește.

4. CARE ESTE SCOPUL PLANDEMIEI?
– Este ușor să constatăm că „Guvernul din Umbră” are două scopuri principale: vaccinarea întregii populații a lumii și implementarea globală a rețelei 5G;

-Știm acum că în realitate vaccinurile sunt modificatori ARN și conțin elemente de nanotehnologie;
– Rețeaua 5G este indisolubil legată de modelul „Marii Resetări”, celei de-a „Patra Revoluții Industriale”, de „Orașele Inteligente” și „Internetul Tuturor Lucrurilor” prin Inteligența Artificială.
– Corelația celor două (vaccinarea + 5G) duce la „reglarea” masei de populație și la controlul total al celor care ar fi lăsați să trăiască în condiția de zombi-roboți implantați cu dispozitive care suprimă chiar și libertatea de a gândi liber;
– În lipsa acestei agresiuni realmente demonice asupra populației lumii, foarte multe adevăruri nu ar mai putea fi reprimate, cum ar fi: hoția sistemului financiar-bancar; ascunderea unor tehnologii revoluționare care există de zeci de ani și care ar putea ridica fulgerător standardul de viață; falsificarea grosolană a istoriei (atât recente cât și îndepărtate), existența misiunilor spațiale (gen Alternativa 3, Secret Space Program, etc).

5. CE PUTEM FACE?
– Noi, marea masă a populației lumii, avem două posibilități extraordinar de puternice: Unitatea între noi și Apelul către Dumnezeu.
– Guvernul Globalist știe foarte clar că dacă ar fi liberi și uniți, oamenii ar fi imposibil de dominat. De aceea globaliștii au folosit încă de zeci de ani minciuna deghizată în „inginerie socială”, iar acum impun măsuri restrictive gen „stați în casă” și „distanțare socială”.
– Apelul către Dumnezeu are capacitatea de trezire a unor straturi profunde ale conștiinței, fapt în urmă căruia atât la nivel individul, cât și la nivel colectiv hipnoza malefică a minciunii demonice nu mai are efect. De aceea căile spirituale autentice sunt repudiate din societate de către „iluminații” sataniști. Analogic vorbind, apelul către Dumnezeu este ca o Lumină aprinsă în Întuneric. Oricât ar fi bezna de densă, aceasta este neputincioasă împotriva Luminii.

-De ce ne lasă Dumnezeu să suferim? Pentru că în esență acum are loc o uriașă bătălie spirituală, un test al deciziilor la nivel de umanitate, o impulsionare către Trezire prin singurul mijloc prin care ignoranții se pot mobiliza: suferința. Este în același timp o purificare, un tribut pe care Răul îl ia de la o Umanitate mult prea amorțită. Să nu uităm că Răul nu poate niciodată acționa fără încuviințarea lui Dumnezeu. De noi depinde când ne vom ridica și vom alege ferm, colectiv, Marea Trezire.

 

Facebook Comments
Calistrat Atudorei:
Comentează