X

Alte note pe marginea războiului din Ucraina

Distribuie

de Iurie Roșca

În una din postările sale recente Dan Diaconu preciza că Armata Ucraineană, care organizează mobilizări repetate, are un efectiv uman de circa 1,5 milioane de oameni. În timp ce Rusia are pe teritoriul Ucrainei un contingent limitat de circa 150 000 de militari. Adică, dacă cifrele acestea sunt exacte sau măcar aproape de cele reale (iar inferioritatea numerică enormă a ruşilor este un adevăr cunoscut de toată lumea!), atunci cum ar putea câştiga un război partea care are o inferioritate numerică de 1 contra a 10 soldaţi şi ofiţeri?

Într-un interviu acordat acum vreo lună generalul francez în rezervă Dominique Delawarde susţinea cu referire la războiul din Ucraina că, pentru a avea succes, partea care se află în ofensivă trebuie să prevaleze numeric de 3-5 ori asupra părţii care se află în defensivă. Este vorba despre cele mai elementare cunoştinţe care sunt sutudiate în orice şcoală militară. Şi atunci cum se explică obstinaţia strategilor de la Moscova de a păstra propria armată într-o inferioritate numerică enormă? Tot prin dorinţa de a păstra cât mai multe vieţi ale militarilor şi civililor?

În lipsa unui număr suficient de militari încadraţi în operaţiunea din Ucraina partea rusă pune accent pe artilerie şi parţial pe aviaţie. Aici ar fi de reţinut câteva aspecte. Oricât de buni ţintaşi ar fi artileriştii ruşi, obuzele lansate nu cad doar în capetele militarilor ucraineni, ci mai ucid şi civili. În plus, se produce o devastare până în temelii a caselor, infrastructurii, întreprinderilor, arterelor rutiere etc. Iar redresarea acestor pagube materiale, în cazul victoriei Rusiei, va impune costuri gigantice. Toti aici trebuie ţinut cont de alt aspect deloc neglijabil. Folosirea masivă a artileriei înseamnă irosirea unor resurse financiare deloc neglijabile. Războiul e o îndeletnicire foarte costisitoare, iar bugetul Rusiei, oricât s-ar făli conducătorii ei cu salturi econimice uriaşe, este limitat.

A se reţine că atlantiştii au reuşit să mobilizeze împotriva Rusiei 55 de ţări, toate furnizând armament, combustibil şi bani regimului de la Kiev. A nu se uita despre aşa-numitul Grup de Contact pentru susținerea Ucrainei, supranumit „Grupul Rammstein”, botezat astfel după numele localităţii germane unde s-au întrunit vasalii imperiului planetar american. Acest format cuprinde miniştrii apărării din ţările NATO şi „partenerii internaţiolnali” precum colonia Moldova. Aceştia s-au reunit la 8 septembrie curent şi au promis să sporească substanţial ajutorul militar acordat Kievului. Poate oare Rusia să ţină piept timp îndelungat unei coaliţii de 55 de ţări? Chiar dacă acestea nu vor intra direct în război, ci se vor limita la sprijiul mililtar şi financiar, plus mercenari şi consilieri militari, raportul de forţe nu e deloc în avantajul Moscovei. Iar China sau alţi parteneri strategici ai Rusiei nu am auzit să acorde vreun ajutor militar.

În ultimele zile a apărut informaţia confirmată deja că în zona acţiunilor militare operează pe post de consilieri ofiţeri din ţările NATO, fiind nominalizate două ţări: Marea Britanie şi Polonia. Iar între timp patriarhul Kiril boceşte şi trimite condoleanţe familiei regale britanice pentru zgripţuroiaca de babă care uitase să moară, iar Putin îl felicită pe succesorul familiei sataniste Charles cu prilejul urcării pe tron.

Devine tot mai evident faptul că centrele de comandă atlantiste au atras Kremlinul „în ambuscada ucraineană” şi spreră să obţină un al doilea Afganistan. Amintim că după zece ani de război, din 1979 până în 1989, URSS a fost nevoit să se retragă în faţa talibanilor finanţaţi, înarmaţi şi instruiţi de Washington. Anume aventura afgană a fost una dintre principalele cauze ale prăbuşirii URSS, care n-a mai rezistat economic nevoilor acelui război. Plus, desigur, prăbuşirea preţurilor la petrol, pusă la cale de aceeaşi strategi, Kissinger şi Brzezinski.

În localităţile din regiunea Harkov părăsite de ruşi deja au început asasinatele, arestările, jafurile şi violurile. După ce Armata Ucrainenană a ocupat aceste localităţi, au sosit „băieţii duri” din Vestul Ucrainei, specializaţi în organizarea unor represiuni în masă. Ăşita sunt de un sadism incredibil. Casele oamenilor care şi-au arătat simpatia faţă de Rusia sunt marcate cu litera Z. Iar între timp Moscova dansează în ritmuri macabre, ţupăie pe suferinţa ruşilor lăsaţi pradă naziştilor ucrainei. Iar Putin, „veşnic tânăr şi ferice”, se distrează şi el împreună cu moscoviţii. Vă mai trebuie filme de groază? Viaţa bate filmul.

Ultima ispravă militară a comandamentul rus ca răspuns la succesele militare ale ucrainenilor a fost afectarea unei serii de centrale electrice şi obiective de infrastructură. Câteva oraşe au rămas fără energie electrică. Acum, scriu bloggerii ruşi, vor urma răspunsuri simetrice din partea ucrainenilor.

Vom reveni.

Iurie Roşca
12.09.2022

Facebook Comments
Calistrat Atudorei:
Comentează