Cetățeni ai României,
Grupul pentru România se adresează dumneavoastră cu câteva zile înainte de 9 iunie 2024, ziua alegerilor locale și europarlamentare.
În martie 2024, în Comunicatul nr. 3, Grupul pentru România a formulat o serie de propuneri și recomandări. Cu riscul să repetăm unele dintre ideile din acel comunicat, considerăm că este foarte important să ne întoarcem asupra acestui subiect.
România este în situația pe care noi am descris-o în Comunicatul nr. 1 al GpR. Fără să mai revenim, apreciem că este mare nevoie ca țara să iasă din acest sistem ticăloșit și să înlocuiască statul eșuat euro-atlantic actual cu un stat suveran, într-o Uniune Europeană conformă legislației semnate la aderare, respectiv o Uniune Europeană a unor state suverane și independente, atâta timp cât va mai funcționa ea.
Politicienii care conduc actualmente România: președinte, guvern și majoritatea parlamentară sunt prizonierii serviciilor secrete ticăloșite din România, aserviți intereselor străine și străini de interesele românilor. De aceea românii trebuie să facă tot ce le stă în putință pentru a-i înlătura de la conducerea țării și a-i înlocui cu politicieni suveraniști, aflați în slujba țării.
Pentru Parlamentul European NU votați în nici un caz reprezentanții partidelor care sunt la putere, sau au fost la putere. Deviza noastră este: „Fără PSD, PNL, USR, UDMR și Grupul minorităților naționale!”. Ei au distrus România timp de 34 de ani și au făcut planuri pentru distrugerea României pentru 10 ani înainte! Nu le permiteți să amaneteze viitorul poporului român! Ieșiți la vot, dragi români!
Chiar dacă unii dintre cei care susțineți mișcarea suveranistă nu aveți încredere în partidele suveraniste actuale sau în conducătorii lor, votați candidații lor la europarlamentare, pentru că în grupul suveranist european ei se vor alinia majoritar acestei linii politice.
Conducătorii României și stăpânii lor occidentali au comasat alegerile locale cu cele europarlamentare tocmai pentru a vă manipula și a vă determina ca votând un primar din partidele ticăloșite, pe care dumneavoastră îl apreciați pentru realizările lui, sau pentru personalitatea lui, să votați și listele europarlamentare ale respectivului partid. Chiar dacă agreați primari sau președinți ai consiliilor județene pe care i-ați apreciat și care v-au confirmat așteptările și care fac parte din partidele ticăloșite pe care le-am nominalizat mai sus, NU votați și listele europarlamentare ale partidelor lor. Votați-i pe ei ca primari, dar votați europarlamentari din partide care nu au mai fost la guvernare. Este foarte important ca în Parlamentul European să fie cât mai mulți suveraniști care să blocheze politica deliberată de distrugere a națiunilor europene pe care o promovează sistemul iudeo-globalist euro-atlantic.
Grupul pentru România își exprimă totala dezamăgire față de faptul că, și la acest scrutin, Biroul Electoral Central, birourile electorale județene și cele ale Municipiului București sunt deservite de Serviciul de Telecomunicații Speciale, serviciu aservit Serviciului Român de Informații. În aceeași măsură, GpR este dezamăgit de întreaga clasă politică, în primul rând de opoziție, care nu a întreprins nimic pentru a elimina serviciile secrete din activitatea electorală. STS este un serviciu secret militarizat, ai căror ofițeri și comandanți execută ordine, iar societatea românească a avut ocazia de a constata gradul mare de corupție și foarte numeroase fapte de încălcare a normelor legale de către serviciile secrete din România.
De asemenea, GpR își exprimă dezamăgirea față de faptul că, pe listele electorale din România, se află câteva milioane de poziții în plus, în mod greșit, față de numărul real de alegători din țara noastră. Acest fals de mari dimensiuni, întreținut intenționat, este în măsură să afecteze procentele reale care sunt comunicate oficial și reprezintă un mare risc pentru corectitudinea alegerilor, ușurând posibilitățile de falsificare a alegerilor.
GpR dorește să se adreseze și numeroșilor români dezamăgiți de regimul politic euro-atlantic și care nu mai doresc să participe la vot. GpR îi îndeamnă să participe la vot, chiar dacă nu au încredere în corectitudinea viitorului rezultat al alegerilor pe care îl vor comunica oficial autoritățile. Participarea românilor în număr cât mai mare este foarte importantă pentru a nu lăsa votul doar pe mâna profitorilor regimului politic ticăloșit și partidelor care au exercitat puterea în ultimele trei decenii și jumătate și pe mâna aparținătorilor acestora. În cel mai rău caz, îi invităm pe acești români, dezamăgiți pe bună dreptate, să-și anuleze votul, dar să participe. Este important și pentru ca șefii serviciilor secrete, care administrează puterea în România, și conducătorii politici ai țării să vadă, încă o dată, în ciuda nesimțirii lor trădătoare, că poporul dezavuează politica lor și că este nevoie de o schimbare reală de regim în România. Cu cât această schimbare se va produce mai repede, cu atât mai repede se va opri distrugerea etniei române, încă majoritare, se va opri jaful colosal care se practică și se va opri distrugerea în continuare a țării.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
GRUPUL PENTRU ROMÂNIA
2 iunie 2024