de Ion Coja
Până după 1990 am știut că părinții mei au avut 10 ha de pământ înainte de 1948. Cel puțin așa scriam în toate declarațiile unde trebuia să răspund la întrebarea „Ce a fost tata?” Drept urmare când am depus teza de doctorat, doi ani de zile am tot așteptat să vină aprobarea de susținere a tezei de la „cabinetul nr 2”, până când am protestat la o adunare PCR, iar domnul Marius Ciurel, șeful de cadre, m-a chemat la biroul său să-mi explice: dosarul meu nu corespundea din pricina celor 10 ha de pământ ale părinților! Au avut prea mult pământ!
Cum să fie mult pământ 10 hectare în Dobrogea?! Și i-am povestit cum a fost cu ardelenii veniți cu oile în Dobrogea după 1880, cum li s-a dat pământ în funcție de câți copii aveau, câte animale etc. Domnul Ciurel mi-a spus să fac o notă informativă, pe care s-o trimită la cabinetul nr 2 și după o lună am primit aprobarea!
O frumoasă amintire cu bunicul meu, îl chema tot Coja Ion. După ce inginerul hotarnic i-a măsurat pământul la care avea dreptul – mult peste 10 hectare, s-a uitat lung la viitorul proprietar și i-a spus: Bădie, îți mai dau pământ încă o dată pe atât, dacă îmi dai calul dumitale!… Era în tradiția familiei caii de rasă, frumoși! La care bunicul, ca un adevărat Ion Coja, a zis Nu! Nu ți-l dau pe El Zorab!, ca să aibă mătușile mele pe cine înjura când a trebuit să se mărite cu o dotă înjumătățită din cauza „gloabei”! De partea cealaltă, a bunică-mii, ne trăgeam dintr-un Șeitan din Săcele care avusese 900 de cai! Îl pomenesc toate monografiile Satului Lung! Personaj mitologic! L-am pomenit și eu în trilogia ȘEITANII! În fine, taică-meu, când a mers la armată la „călărași cu schimbul”, a avut cel mai frumos cal din tot regimentul! I-l dăduse nașul său, ca să fie la înălțimea numelui!…
După 1990, când s-au dat primele legi de restituire a pământului confiscat de bolșevici, maică-mea, drăguța, a umblat la lada ei de zestre și a început să scoată actele de pământul cumpărat înainte de 1948. Nu ne venea să credem! „Și de ce, mamă, nu ne-ai spus nimic de pământul ăsta?!” La care întrebare maică-mea a dat, ca de obicei, un răspuns memorabil: „N-am vrut să vă înrăiesc și mai mult împotriva comuniștilor! Dar să știți că eu, cu tot pământul pe care îl aveam, îmi făceam griji că n-o să vă pot ține pe toți trei la școală! Dar uite că comuniștii v-au dat burse și ați făcut școală fără nicio problemă! Așa că să nu-i mai înjurați!” Noi, oameni cu diplome și licențe, ajunsesem să-l înjurăm pe Ceaușescu și de tată! Maică-mea, cu mult mai puține clase, ținea la marele criminal: „Mă, să știți că nu e rău la suflet!” Abia după 1990 i-am dat dreptate!…
După aceea a început sarabanda acțiunilor la primărie și tribunal pentru recuperarea moștenirii. A pământului rămas de la părinți și de la un frate al tatei, unchiul Ștefan. Ceva-ceva am recuperat, dar ne-am împotmolit la recuperarea terenului de 9 ha de la Cișmea, zona cea mai vînată, pe malul lacului Mamaia. Ne-am trezit cu proprietari care nu aveau nici un act pe acel teren, împroprietăriți de primărie în mod abuziv, inclusiv, prin intermediari, doi foști miniștri ai agriculturii, și de aici procese peste procese! Până la urmă adevărul a ieșit la iveală și am primit decizia judecătorească cea dreaptă! După care a urmat momentul culminant, de cotitură! Cum a fost?
Soră-mea, care a dus greul prin tribunale, m-a sunat să mă anunțe că s-a dat sentința justă, reparatorie. Că adică vom primi milioanele de dolari ce decurgeau din sentință! Întâmplarea a făcut că mă aflam la Vatra Românească, într-o mică ședință colegială, atunci când m-a sunat soră-mea și eu nu m-am putut abține și le-am dat colegilor vestea cea mare: „sunt milionar în dolari, fraților!” Le-am explicat cum vine treaba, după care am primit și întrebarea firească: ce o să faceți, domnule profesor, cu atâția bani?!
Și m-a pus naiba să mă ia să dau răspunsul potrivit în circumstanțele în care mă aflam: „Am să fac un partid politic ca lumea!”, m-am dat eu mare și tare! Cel mai tare din parcare!
Aici trebuie să fac o paranteză: eu sunt un om cu ceva aptitudini telepatice! Bunăoară, la facultate, când examenul era scris, după ce dădeam subiectele, eu simțeam dacă cineva copiază: simțeam în sală că o persoană emite involuntar o anumită tensiune emoțională care ajungea și la mine, telepatic! Senzația asta am simțit-o după ce am pronunțat fraza „am să fac un partid politic ca lumea”! Brusc am simțit că o persoană din sala respectivă de colegi, de camarazi, a intrat într-o stare emoțională pe care am înțeles-o imediat: printre noi se afla o persoană care va turna, care va duce mai departe informația primită, fără să-și dea seama că răspunsul meu nu trebuia luat chiar foarte în serios! Dar exista ca informație și urma să ajungă la cine culegea asemenea informații! Ion Coja își va face un partid politic! Unul ca lumea! Are cu ce! A câștigat procesul de moștenire!…
Așa se face că după câteva zile procesul se reia, chipurile judecătorii au descoperit un viciu de procedură: unul dintre moștenitori nu fusese citat la unul din termene! Procesul s-a reluat de la zero și nici până azi nu s-a încheiat! Între timp falșii proprietari și-au primit titlurile, au și vîndut terenurile obținute prin fraudă, iar noi ne judecăm întruna! Viitorul termen în septembrie…
Nu mi-a fost greu să aflu, din mai multe surse, că judecătorii din Constanța au fost sesizați de SRI să nu dea curs proiectelor pe care și le făcea subsemnatul! De pildă domnul G., cu o rudă judecător la Constanța, a aflat și mi-a confirmat amestecul onor SRI în biografia mea. Am încercat, chiar și fără milioanele de dolari la care aveam dreptul, să fac acel partid politic „ca lumea”! Scurtez povestea, din mai multe încercări rezultatul a fost același: zero! Nimic! Rien! Nada! Nicevo!…
Am vrut să fac Partidul Vatra Românească! S-a opus însuși președintele Vatrei, persoana pe care o consider că a trădat Vatra și i-a decis sfârșitul! Zeno Opriș! Fie-i numele uitat!…
Am încercat să fac Partidul Lista Națională! M-a „lucrat” justiția și un avocat pe care îl bănuiesc că a primit ordin de la același SRI să saboteze procesul!
La un moment dat am încercat să candidez la președinția României, ca independent! În 2009! Recuperasem ceva pământ și cu banii obținuți am încercat să cumpăr semnături. Mi-am anunțat pe internet candidatura, dar niciun ziar, niciun post TV nu au consemnat apariția mea. Un fost colonel de securitate, cu care mă știam bine, îi făcusem multe servicii după 1990, s-a oferit să mă ajute. S-a prezentat ca om de încredere al PSD. A fost pe invers! M-a lucrat cu profesionalism!
Printre cunoscuți, care mă întreba ce șanse îmi acord, le răspundeam: n-am nicio șansă să ajung președintele României, dar vreau să-l împiedic pe Băsescu să mai fie președinte. Când se va ajunge la faza finală, vor fi obligați să-mi acorde timpi de antenă, iar eu le voi povesti românilor cine este Traian Băsescu! Am niște argumente decisive! Provenite din Constanța, din port!…
Așa se face că la un moment dat am fost căutat de un domn, din partea serviciilor, chiar așa s-a prezentat, care mi-a spus că este mandatat să mă convingă că Băsescu este și el un naționalist! Ceea ce eu am refuzat să cred și i-am declarat că nu mă retrag din competiție. La care a venit avertismentul: să am grijă să n-o pățesc ca CTP, care s-a pus în calea serviciilor, i-a supărat, iar băieții i-ar fi pus ceva în cafea după care starea sa de sănătate s-a deteriorat brusc și vizibil. După care oamenii serviciilor l-au pus să aleagă: ori se cumințește și va primi antidotul la boala ce-i fusese indusă, ori dispare în neagra veșnicie!… S-a cumințit bietul om, dacă cumva povestea este adevărată! Eu relatez doar spusele emisarului!
Emisarul are un nume. M-am interesat: într-adevăr a lucrat la SRI și la SIE, era pensionar. L-am reclamat la procurorul general și la procuratura militară pentru amenințarea cu moartea. Într-un târziu am primit răspunsul că nu au putut să-l găsească pe individ deoarece eu nu le-am dat adresa, ci numai numele, numărul de telefon și adresa de E mail… Am pus pe site toată povestea în mai multe texte. Vezi bunăoară pe site textul Reclamație la Procuratura Militară, cu toate detaliile pentru cine este curios.
Între timp, mâine-poimâine fac 80 de ani, dintre care mai mult de 30 de ani i-aș fi putut trăi în belșug și îndestulare, aș fi putut să-mi fac de cap: o editură, o fundație și cine știe ce alte trăznăi mi-ar mai fi trecut prin freză! Aș fi vizitat Atena, Barcelona, Muntele Athos. …Mă simt vinovat față de frații mei, față de copii, de veri… Ar fi putut și ei să aibă parte de câțiva ani mai buni, de confort, de „trai pe vătrai”! Mulți au murit așteptând banii de la „Cișmea”, făcându-și planuri și proiecte la care aveau tot dreptul, domnilor! Domnilor judecători, domnilor de la SRI!
De câțiva ani stau cu două dosare la ANRP, fără să știu nimic sigur: când vor începe plata, ce sume îmi vor da etc. Mai apuc să văd banii la care am tot dreptul? Să-i văd, căci mai mult nu știu dacă voi mai fi în stare să fac ceva cu ei! Îi voi lăsa copiilor și nepoților, cu legământul să dea ceva și la partidul care se va înființa după moartea mea și va face ceva din câte am vrut să fac și eu!
Cum vor recunoaște apariția acelui partid? Voi avea eu grijă de pe lumea cealaltă să le fac un semn!
Până atunci, sănătate și zile frumoase! Doamne, ajută!
Text dedicat doamnei CAROLINE GUNDERODE
Ion Coja