Vă prezentăm un al doilea interviu pe care domnul Valery Kuzmin, ambasadorul Excepțional și Plenipotențiar al Federației Ruse în România i l-a acordat lui Calistrat Atudorei. Domnul Calistrat Atudorei este doctor în Filosofie, scriitor, jurnalist și președintele Forumului Țărilor Nealiniate din România. Interviul a avut loc la Sediul Ambasadei Federației Ruse din București în data de 15 februarie 2023.
*
Calistrat Atudorei: Bună ziua! Numele meu este Calistrat Atudorei și reprezint televiziunea România Civică și Forumul Țărilor Nealiniate din România. Ne aflăm în sediul Ambasadei Federației Ruse din București, unde Excelența Sa, domnul ambasador Valery Kuzmin, aici de față, a acceptat să ne ofere un nou interviu. Bună ziua, domnule ambasador, vă mulțumesc că ați acceptat să purtăm acest dialog.
Valery Kuzmin: Bună ziua! Mă bucur să salut oaspeții prezenți în ambasada noastră și îi salut pe telespectatorii noștri.
C. A.: Înainte să începem interviul propriu-zis aș vrea să precizez că am considerat necesar acest interviu ca o tentativă de restabilire – dacă pot să mă exprim așa – a aplicării unui principiu jurnalistic (dar și juridic) pentru publicul din România: acela de a asculta întotdeauna ambele părți înainte de a trage o concluzie. În antichitate acest principiu era evidențiat sub numele de audiatur et altera pars.
V. K.: Noi salutăm această abordare și întotdeauna am sprijinit acest tip de demers în relațiile internaționale.
C. A.: Vă mulțumim. Știam acest lucru și tocmai de aceea apreciem că avem din nou posibilitatea de a purta un dialog. Aș vrea să mai adaug că în opinia mea necesitatea cunoașterii direct de la sursă a a unui punct de vedere din partea reprezentaților Federației Ruse apare deoarece în presa centrală din România și din tot spațiul euroatlantic a fost adoptat – pe fondul conflictului din Ucraina – un anumit „consemn” de interzicere a prezentării publice a punctului de vedere al Federației Ruse. Consider că această abordare conform căreia opiniile venite din partea reprezentaților Rusiei sunt considerate pur și simplu o „propagandă” pe care publicul din România nu mai are niciun rost să o cunoască riscă să altereze aplicarea acestui principiu despre care vorbeam mai devreme (acela de a asculta ambele părți înainte de a formula o concluzie) și de fapt alterează capacitatea exprimării libere a unui punct de vedere de către reprezentanții Federației Ruse. Când vorbesc despre „exprimarea liberă” a unui punct de vedere din partea oficialilor ruși mă refer la posibilitatea unui dialog deschis, spre deosebire de „metoda” care este aplicată în mass-media din România și din spațiul euro-atlantic de a „decupa” anumite depoziții și declarații ale oficialilor ruși dintr-un context pentru a fi apoi prezentate și interpretate doar după cum consideră anumiți „specialiști” și „experți”, dar fără a lăsa și cealaltă parte să participe în mod deschis la un dialog.
V. K.: Într-adevăr, nici noi nu înțelegem această poziție și pot să vă mărturisesc că atunci când noi am renunțat la ideologia comunistă, caracterizată de existența unui singur punct de vedere, am auzit foarte des de la partenerii noștri occidentali că este necesar să fie asigurată libertatea de exprimare și pluralismul opiniilor.
C. A.: Exact. În opinia mea cred că – legat de ceea ce spuneam mai devreme – cred că ar fi mult mai corect ca după ce au fost exprimate pozițiile ambelor părți, abia atunci, dumneavoastră, publicul, să formulați conform propriului discernământ concluziile pe care le considerați cele mai adecvate. Să începem așadar interviul propriu-zis. Am pregătit un set de întrebări pentru domnul ambasador și o primă întrebare ar fi aceasta:
În presa din România și din întreg spațiul euro-atlantic se susține în continuare că de un an (mai exact din data de 24 februarie 2022) Federația Rusă ar fi lansat în mod neprovocat un atac brutal asupra Ucrainei, considerată ca un stat independent și suveran, și că este de datoria comunității internaționale să intervină pentru a apăra Ucraina. Într-un sens mai larg se vorbește chiar de apărarea ordinii și stabilității internaționale, susținute în primul rând de Statele Unite, „farul democrației mondiale”. Vă rugăm să ne explicați pe scurt (deși am abordat această temă și în interviul precedent):
Cum justifică Federația Rusă operațiunea militară specială de pe teritoriul Ucrainei?
V.K.: În primul rând, ca să mă raportez la formularea expusă de dvs. vreau să precizez că un astfel de „atac brutal și neprovocat” a avut loc mai degrabă asupra Irakului și a fost efectuat de Statele Unite ale Americii în urmă cu 20 de ani. În prezent toată lumea știe că vestita „eprubetă a lui Colin Powell” a fost de fapt un fals. Și cu toate acestea Statele Unite au efectuat acel atac realmente brutal și nejustificat asupra statului suveran și independent Irak fără acordul Consiliului de Securitate al ONU și chiar fără susținerea aliaților săi principali, respectiv Marea Britanie și Franța. Trebuie să subliniem că în urma acestei invazii au fost uciși peste un milion de civili irakieni.
După cum a subliniat în mod repetat președintele nostru, Vladimir Putin, în situația cu Ucraina țara noastră „pur și simplu nu a avut o altă opțiune” și a fost forțată să înceapă această operațiune militară specială. O să explic pe scurt motivele pentru care Rusia a lansat această operațiune militară specială. Un prim astfel de motiv este acela că după lovitura de stat din Kiev din anul 2014 (Maidanul), complet anticonstituțională, a declanșat o reală teroare și un genocid exercitate de regimul de la Kiev și de neonaziștii ucraineni împotriva populației vorbitoare de limbă rusă din estul țării, mai precis din regiunea Donbass. Toate încercările Moscovei de a transforma conflictul civil intra-ucrainean într-o abordare reglementară democratică și pașnică, așa cum s-a încercat prin acordurile Minsk-1 și Minsk-2, au fost sabotate de regimul de la Kiev și de patronii săi occidentali. Este semnificativ în acest sens că fosta cancelară a Germaniei, Angela Merkel, precum și fostul președinte francez din acea vreme, Francois Hollande, au recunoscut recent că acordurile de la Minsk au fost utile Occidentului și Kievului doar pentru a oferi timpul necesar înarmării Ucrainei în vederea războiului cu Rusia. Un al doilea motiv important a fost continuarea de către Washington și a vasalilor săi din NATO a politicii de expansiune a NATO spre est, încălcând toate angajamentele și principiile asumate anterior la cel mai înalt nivel cum ar fi Tratatul fundamental de la Paris dintre Federația Rusă și NATO (semnat bilateral în anul 1997) sau Tratatul stabilit la Istanbul în 1999 în cadrul OSCE și care a statuat principiul „indivizibilității securității în Europa”, ceea ce se referă la faptul că nicio țară nu își poate întări propria securitate dacă aceasta implică slăbirea securității altui stat și de asemenea niciun grup de stat nu își poate întări securitatea dacă demersul respectiv afectează securitatea altui stat. Propunerile Rusiei din decembrie 2021 de a încheia acorduri obligatorii din punct de vedere juridic cu Statele Unite și NATO pentru a garanta securitatea națională a țării noastre au fost respinse de Occident, care a continuat sistematic politica „dezvoltării militare” a Ucrainei fără să țină cont că aceasta nu era și nu este membră a Alianței. Astfel, până în februarie 2022, Rusia s-a confruntat cu o dilemă: să permită executarea planurilor regimului criminal de la Kiev de „curățare/epurare etnică” a populației din Donbass, într-un mod analog cu operațiunea „Furtuna” împotriva Ucrainei sârbe din 1995, un genocid pe care ukronazii au visat în mod deschis să îl imite… sau (alternativa era) o repetare a situației din 22 iunie 1941, când Germania nazistă împreună cu aliații săi ocupase deja mai mult de jumătate din Europa și a recurs la atacarea URSS pe teritoriul acesteia. Vreau să punctez aici că Rusia, având deja experiența lecțiilor istoriei, a căutat să adopte decizia corectă.
Cu alte cuvinte, ca să folosim terminologia doctrinei ruse de apărare, această operațiune militară specială a devenit un fel de răspuns menit să stopeze acțiunile criminale și inumane ale Kievului. Menționez că deja la începutul lunii martie 2022 (deci la aproximativ o lună după începerea acțiunii militare ruse) militarii ruși au găsit o serie de documente ce fuseseră abandonate de forțele militare ucrainene și care conțineau anumite ordine de pregătire a unei ofensive masive împotriva Donbass-ului. Dacă facem analogia cu genocidul din Serbia din 1995 putem să ne imaginăm ceea ce ar fi putut să se petreacă în Donbass în conformitate cu planul ordonat de Kiev.
În ceea ce privește ordinea și stabilitatea internațională la care v-ați referit, din 1945 SUA au folosit forțele sale militare în afara granițelor sale fără niciun mandat legal din partea ONU și a acționat de peste 100 de ori în contradicție cu reglementările dreptului internațional. Actuala operațiune militară a Rusiei, dimpotrivă, este pe deplin în concordanță cu prevederile Cartei ONU privind dreptul de autoapărare (articolul 51). Un al doilea argument care justifică operațiunea noastră militară este cel al dreptului popoarelor la autodeterminare și egalitate, conform Declarației ONU din 1970 și care se referă principiile dreptului internațional aplicat la relațiile de prietenie dintre state. În această Declarație este specificat că statele au, pe de o parte, îndatorirea să urmărească o politică de respect pentru egalitate și dreptul popoarelor la autodeterminare, indiferent de rasă, religie și culoarea pielii, și pe de altă parte, au dreptul de a-și apăra suveranitatea și integritatea teritorială cu condiția ca guvernul unui astfel de stat să reprezinte voința populației de pe întregul său teritoriu. Toate aceste criterii, după cum vedem, sunt destul de aplicabile situației din estul Ucrainei, unde majoritatea rezidenților la referendumurile din primăvara anului 2014 au refuzat să aibă încredere în regimul de la Kiev, care a aplicat în mod evident o politică de discriminare etnică, nu a respectat dreptul minorităților etnice de a-și vorbi propria limbă și cred că nu este cazul să intrăm în mai multe detalii pentru că ele sunt deja binecunoscute.
C. A.: Aș vrea să fac o remarcă. În Ucraina există o jumătate de milion de etnici români. Au apărut până acum numeroase informații conform cărora nici drepturile acestora nu sunt respectate în sensul că nu au voie să vorbească în limba română, bisericile lor sunt atacate și chiar integritatea lor fizică este adeseori afectată. Aveți cunoștință despre aceste abuzuri asupra populației de etnie română din Ucraina?
V. K.: Noi cunoaștem foarte bine această situație și de câteva ori am propus guvernului României (ca și guvernului Ungariei, de altfel, care are și ea o minoritate populațională semnificativă în Ucraina) să inițieze împreună cu noi un demers comun de sesizare a organismelor internaționale abilitate în acest sens. Totuși, pot să vă spun că minoritatea vorbitoare de limbă rusă din Ucraina este cea mai mare, mai mare decât orice altă minoritate din țările europene.
C. A.: Da, sunt cam 10 milioane.
V. K.: Dacă este să vorbim în termeni numerici nimeni nu știe exact care sunt datele, dar este cunoscut că aproximativ 95-98% din populația din Ucraina vorbește limba rusă. Însă dintr-un anumit punct de vedere numerele exact sunt detalii mai puțin importante. Ceea ce este cu adevărat important este că Rusia a început să vadă Ucraina ca pe o amenințare din cauza ideologiei naziste conform căreia o etnie ar fi mai importantă decât alta. Nu mai intru în alte detalii privind simbolistica afișată de mișcările neo-naziste din Ucraina sau despre modul în care se salută. Din acest punct de vedere datoria comunității internaționale este acum aceea de a nu permite escaladarea conflictului din Ucraina, de a nu mai permite pomparea armamentului modern în Ucraina și, prin urmare, de a stopa amenințarea tot mai accentuată de transformare a conflictului într-un „al Treilea Război Mondial”.
C. A.: O altă întrebare pe care doresc să v-o adresez este legată de referendumurile care au avut loc în septembrie 2022 în regiunile care au fost ulterior alipite (sau cum se spune în Occident, „anexate”) de Federația Rusă. Este vorba de cele două republici din Donbass (Lugansk și Donetsk) plus regiunile Herson și Zaporojie. În mass-media vestică se susține că aceste referendumuri au fost ilegale deoarece ar fi fost efectuate sub presiunea armatei ruse, situație pe care oficialii vestici o văd ca similară cu cea din anul 2014 când peninsula Crimeea a fost, tot așa, anexată/alipită la Federația Rusă în urma unui referendum zice-se, de asemenea, ilegal.
Cum răspundeți în fața acuzațiilor de ilegalitate a referendumurilor?
V. K.: Politicienii și mass-media din Occident nu au acordat nicio atenție faptului că statul suveran al Republicii Democrate Germane, membru al ONU, a fost în realitate absorbit în anul 1989 de către Republica Federală Germană fără niciun referendum și chiar împotriva acordurilor în format patru plus doi care au avut loc atunci. În ceea ce privește regiunea Kosovo, căreia atât Washingtonul, cât și Bruxellesul încearcă din toate puterile să îi stabilească statutul de stat independent, contrar Rezoluției Consiliului de Securitate al ONU, neorganizarea unui referendum nu deranjează pe nimeni. Iar Occidentul nu pare dispus să comenteze dezmembrarea și demolarea Iugoslaviei, distrugerea efectivă a statelor suverane Libia, Yemen, Siria, Somalia, și multe altele. Occidentul vine mereu și spune „Acolo a fost ceva diferit”. În ceea ce privește referendumurile din regiunile Lugansk, Donetsk, Herson și Zaporojie din septembrie-octombrie 2022, acestea s-au desfășurat într-o atmosferă de libertate de exprimare a locuitorilor. Referendumurile din Lugansk și Donetsk au confirmat rezultatele similare înregistrate în primăvara lui 2014, când locuitorii votat în proporție de peste 95% „pentru”. Dacă ne referim la libertatea exprimării voinței populare, merită să ne amintim despre un fapt pe care Occidentul nu vrea să îl ia în considerare și anume că majoritatea locuitorilor din Herson, în ajunul retragerii tactice a trupelor rusești din acest teritoriu, au preferat să se evacueze împreună cu militarii ruși pe teritoriul Rusiei, deci cum s-ar spune, pe teritoriul „agresorului”. Nu știu ce credeți dvs. despre aceasta, dar mie mi se pare foarte semnificativ.
C. A.: Cred că este util să mai precizăm că această componentă etnică din cele patru republici menționate este, din câte știu eu, de 85% etnici ruși.
V. K.: Acest procent nu este foarte clar stabilit, depinde de cine efectuează sondajele. Dar, așa cum spuneam și mai devreme, se poate constata cu ușurință că pe întregul teritoriu al Ucrainei, din Lvov până în Lugansk și Herson, până la Sevastopol (care acum aparține din nou Rusiei) mai mult de 90% din populație vorbește în mod liber limba rusă.
Să mai ținem cont de asemenea de un at fapt pe care Occidentul îl ignoră și anume că la referendumurile din septembrie 2022 au participat 133 de observatori străini din 28 de țări. La secțiile de votare au fost prezenți ca observatori cetățeni din Germania, Brazilia, Egipt, Țările de Jos, Spania, Siria, Africa de Sud, India, Serbia, Islanda și mulți alții. Iată doar un citat al unui observator din Țările de Jos, doamna Sonia van den Jende: „Cei veniți la vot se exprimă liberi în secțiile de votare. Însă în mass-media occidentală totul este prezentat de ca și cum oamenii ar fi forțați să voteze sub presiunea soldaților cu mitraliere. Dar soldații sunt doar pentru protecție… Aud de la oameni că au suferit, dar acum, odată cu aderarea la Rusia, suferința lor se va termina”. În plus, această doamnă din Olanda a mai afirmat că în țara sa a fost inclusă pe o așa-zisă „listă neagră”, că i-a fost interzisă pentru o vreme întoarcerea în țară și că a fost efectiv bombardată cu amenințări prin e-mail aproape în fiecare zi. Multe astfel de exemple și dovezi puteți găsi cu ușurință pe internet, dacă doriți. În opinia noastră în Occident mass-media și politicienii, care se afișează ca imparțiali, au creat de fapt un adevărat „imperiu al minciunii” (ca să îl parafrazez pe președintele american Ronald Reagan) în statele „miliardului de aur” (populația din statele aliate SUA). Și ați amintit și despre Crimeea. Vreau să vă spun că după reunificarea cu Rusia nu numai că toate sondajele de opinie publică efectuate de partea occidentală, dar și starea de spirit dominantă din rândul populației indică fără echivoc că cetățenii Crimeii nu regretă decizia luată în urmă cu nouă ani, aceea de „a se întoarce în portul lor natal, Rusia”, așa cum spunem noi. Toată această situație ne arată că tendințele colonialiste și neo-colonialiste din statele occidentale sunt încă prezente. Țările occidentale par că ignoră principiile Declarației ONU și drepturile popoarelor la egalitate și autodeterminare.
C. A.: Sigur, sunt subiecte foarte vaste, asupra cărora ar fi poate necesar să insistăm mai mult, dar propun să trecem acum la analiza evenimentelor din actualitate și în acest sens aflăm din știri, iată, că Federația Rusă s-ar pregăti să lanseze o puternică ofensivă în teritoriile ucrainene. Aflăm, de exemplu, că orașul Bakhmut (sau Artemovsk, cum era denumit înainte) este practic încercuit de trupele Federației Ruse și este o chestiune de zile până când acest oraș va fi cucerit de ruși. Întrebarea mea pentru dvs. este:
Cât va continua această ofensivă a armatei ruse, care este mai exact scopul acesteia? Urmăriți să extindeți ofensiva și în vestul Ucrainei?
V. K.: În primul rând, dacă vorbim despre orașul Artemovsk, precizez că numele „Bakhmut” a fost atribuit acestui oraș după ce Ucraina a devenit un stat suveran și independent. Sigur că nu sunt autorizat să vă informez despre planurile comandamentului sau a diviziilor armatei ruse, dar pot să constat că recunoașterea nu numai în Occident, ci și la Kiev, a faptului că trupele noastre înaintează semnalează clar că acum, iată, nu se mai vorbește despre nesfârșitele „victorii ucrainene”. În ceea ce privește eliberarea acestui oraș Artemovsk, este un fapt a cărui importanță nu trebuie să o exagerăm. Dar precizez că preluarea acestui oraș va deschide drumul ofensivei armatei ruse către ultima linie foarte fortificată de apărare a armatei ucrainene, în districtul Kramatorsk-Slaviansk. După aceea se va putea vorbi despre finalizarea eliberării teritoriului Republicii Populare Donetsk. Căderea în viitorul apropiat a orașului Artemovsk va face posibilă eliberarea unor alte puncte importante din punct de vedere strategic, cum ar fi Avdiivka, suburbie a orașului Donetsk, de unde deja de nouă ani, ukronaziștii bombardează aproape zilnic populația civilă din regiunea Donețk și din regiunea Lugansk. După cum știm foarte bine, coordonatele obiectivelor bombardate de Forțele Armate ale Ucrainei sunt, potrivit americanilor înșiși, furnizate de serviciile Statelor Unite, iar țintele lor principale sunt spitalele, școlile, grădinițe, piețe, maternități, stații de autobuz, zone rezidențiale civile și alte obiective de infrastructură (apă, gaz și electricitate). Aceasta face ca în Donetsk, de exemplu, apa potabilă să poată fi oferită doar câte 3-4 ore odată la aproximativ 10 zile. Dacă ne referim la scopul principal al operațiunii militare speciale a Federației Ruse, precizez că Rusia nu și-a propus invadarea și alipirea teritoriilor ucrainene. De altfel teritoriile acestor patru regiuni au făcut parte în trecut din Rusia (fiind cunoscute ca Noua Rusie – Nova Russia), numite și de președintele nostru Vladimir Putin ca „teritoriile noastre istorice”. Dar scopul operațiunii este asigurarea securității persoanelor care locuiesc în acele teritorii. Și, așa cum a declarat ministrul nostru de externe Serghei Lavrov încă din primele etape ale operațiunii militare ruse, pe cât de lungă va fi raza de atac a dispozitivelor pe care Ucraina le primește de la Occident, pe atât de departe va fi necesar ca noi să le îndepărtăm de granițele noastre. În prezent au fost livrate arme cu rază de acțiune de 300 de kilometri și sunt sigur că Occidentul va oferi și arme care depășesc această distanță.
C. A.: Apropos de teritoriile istorice, așa cum ați vorbit despre Noua Rusie, pentru noi, românii, este un subiect sensibil faptul că avem în Ucraina teritorii care au aparținut României, mă refer la o parte din Basarabia, Bucovina de Nord, ținutul Herța… Care este opinia dvs.:
Dacă pentru Rusia este justificat să își recupereze teritoriile istorice, ar fi justificat și pentru România să își recupereze teritoriile la un moment dat?
V. K.: Este o temă foarte interesantă și ar fi demnă să fie discutată separat, special pe acest subiect, și ar trebui abordată pe un nivel academic deoarece apar foarte multe detalii importante și, așa cum spun prietenii mei arabi, „Diavolul se ascunde în detalii”. Dacă ar fi să discutăm despre această temă aș vrea să evidențiez că factorul cel mai important factor ar fi, în opinia mea, exprimarea liberă a poporului. Pentru că, iată, în 1991 Uniunea Sovietică a fost de acord cu exprimarea liberă a popoarelor pentru a deveni state suverane. Toată lumea știa că în Ucraina trăiesc foarte mulți ruși și că în Rusia trăiesc foarte mulți ucraineni. De exemplu soțul fiicei mele este ucrainean și atunci ne întrebăm: nepoții mei ce sunt? Ucraineni sau ruși? Dar noi în Rusia nu ne gândim prea mult la asemenea detalii pentru că acest gen de familii sunt cu zecile de mii sau sute de mii în Rusia, sunt milioane de astfel de oameni. Și dacă Ucraina, pe drumul său european și democratic, ar reuși să găsească o rezolvare pentru problemele acestor minorități, așa cum de exemplu minoritatea germană este respectată în Elveția, atunci nu ar mai fi avut loc aceste referendumuri și nu ne-am fi confruntat cu problemele pe care le avem astăzi. Dar acum, în anul 2023, constatăm că tot ceea ce ne-a promis Occidentul și NATO (de exemplu au existat o serie de tratate pentru pace), ei bine, toate promisiunile și acordurile Occidentului s-au dovedit acum a nu fi fost altceva decât minciuni. Pe de altă parte, vedem că în Statele Unite indiferent ce partid este la guvernare, administrația are în mod constant ca scop slăbirea și divizarea Rusiei în mai mute regiuni separate, iar politica SUA merge pe o linie revanșardă/agresivă, așa cum se petrece acum în Ucraina. Prin „revanșism” mă refer la comportamentul colaboraționiștilor naziști din Ucraina, la acei așa-numiți „banderoviști”. Ne amintim că în anul 2014 doamna Victoria Nuland a afirmat public că Statele Unite au alocat cinci miliarde de dolari pentru „dezvoltarea comunității civile”, dar putem deduce că era vorba de neonaziștii din Ucraina (care au fost masiv înarmați) și numai Dumnezeu mai știe câți bani au mai alocat în același scop după aceea.
C. A.: Mulțumesc pentru răspuns. Retorica din spațiul euro-atlantic este aceea că Federația Rusă aspiră să devină din nou imperiul care a fost Uniunea Sovietică și chiar mai mult decât atât. În ultimele zile au apărut informații cum că s-ar pregăti o operațiune specială prin care să fie răsturnat guvernul din Republica Moldova. Maia Sandu a făcut anumite, spune ea, dezvăluiri… Și de asemenea, se speculează că următoarea țintă ar fi România. În ceea ce privește Republica Moldova vreau să adaug câteva detalii. Informația provine de la președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, care în urmă cu câteva zile, la Summitul Consiliului European, a informat-o pe Maia Sandu, conform Agenției Associated Press că „Am interceptat planul de distrugere a Republicii Moldova de către serviciile ruse”. Deci ar fi vorba despre anumiți agenți în civil ai Federației Ruse care ar urma să vină în Republica Moldova și să opereze acolo anumite misiuni în urma cărora Maia Sandu ar fi dată jos ca președinte.
Cum răspundeți acestor acuzații conform cărora Federația Rusă s-ar pregăti să atace Republica Moldova și România?
V. K.: Eu cred, în urma analizei pe care am făcut-o, că mai degrabă doamna Maia Sandu a avut sentimentul că poporul său nu o mai susține. Nu doresc să intru prea mult în detalii pentru că recunosc că nu am avut posibilitatea să urmăresc tot ceea ce se întâmplă acolo, dar pot să vă spun că foarte multe evenimente politice interne din Republica Moldova arată că democrația tocmai începuse să înflorească acolo. Am petrecut câțiva ani (ca ambasador) în Republica Moldova și pot să vă spun că în opinia mea motivul pentru care președintele Zelensky acționează astfel este evident. Probabil ați observat că forțele armate ale Ucrainei au această „foame de arme”, cum se exprimau mai demult sovieticii în 1915. Și mă refer aici în primul rând la armele de producție sovietică, ce continuă să joace un rol important pe teatrul operațiunilor de luptă. Este important să remarcăm că în prezent foarte multe dintre stocurile de arme de producție sovietică din Europa de Est sunt deja epuizate sau aproape epuizate. De exemplu în Republica Transnistreană Moldovenească există un depozit de armament lăsat acolo de armata sovietică după retragerea din Europa de Est, la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Cred că militarii ucraineni – pentru că în numele lor vorbește astăzi Zelensky – vor să preia acest stoc de armament, care este astăzi, dacă nu greșesc, de 20.000 de tone. Așadar cel care vrea să destabilizeze situația din Moldova este Zelensky, nu Moscova, și el a mai încercat asta și anul trecut, atunci când a organizat acele mici acte teroriste. Vorbind însă dintr-o perspectivă mai vastă putem observa că în multe dintre statele vestice, în mass-media occidentală, sunt prezentate idei dintre cele mai stranii. Criteriul principal este acela al promovarea aspirațiilor geopolitice hegemonice ale Washingtonului, care urmărește, în primul rând să-și asigure rolul de lider al Occidentului și „lider al lumii democratice”. Acest obiectiv al Statelor Unite este efectuat cel mai adesea chiar în detrimentul intereselor aliaților săi, care se mărginesc să primească doar o „pomană” din partea „stăpânilor” de la Washington. În același timp, Statele Unite subminează funcționarea pozitivă și eficientă a structurilor internaționale cum ar fi ONU, OIAC (Organizația pentru interzicerea armelor chimice) și a multor altora. Constatăm că Washingtonul încearcă o scindare a lumii afirmând că se confruntă două tabere: statele democratice și statele autocratice (dictatoriale). Totuși, atunci când Rusia vorbește despre democratizarea relațiilor internaționale, Washingtonul arată că nu dorește să audă nimic despre toate acestea. Este elocvent să observăm că Washingtonul s-a poziționat singur în decident pentru a desemna care stat este democrație și care nu este. Federația Rusă, dimpotrivă, a susținut în mod constant principiile consacrate în Carta ONU, cum ar fi egalitatea suverană a statelor. Diplomația rusă susține constant căutarea colectivă de soluții față de toate problemele internaționale complexe care au survenit, de la terorism până la chestiunile ecologice. Insistăm invariabil pe un ton de respect reciproc în comunicarea internațională. Atunci când vorbim despre acordurile speciale pe care dorim să le semnăm, spunem întotdeauna că acestea trebuie să fie bazate pe un echilibru rezonabil al intereselor părților în cauză. Nu știu cine ar putea aduce vreun argument împotriva principiilor de politică externă a Rusiei pe care le-am prezentat foarte pe scurt. Referitor la acuzațiile că Federația Rusă ar fi o dictatură de „coșmar”, o tiranie care s-a manifestat ca atare de-a lungul întregii sale istorii, noi știm foarte bine despre cum apar acest gen de povești. De exemplu în secolul al XVI-lea, Occidentul a inventat o poveste de groază despre „despotul moscovit Ivan cel Groaznic”. Desigur că Ivan Vasilievici al IV-lea era produsul unui secol foarte dur, dar este semnificativ să constatăm că, așa cum arată documentele, contemporana sa regina Elisabeta I a Angliei și-a executat mai mulți supuși decât țarul rus, deși populația statului ei era chiar mai mică decât cea rusă la acea vreme.
Revenind la întrebarea dvs. referitoare la eventualele intenții agresiva ale Federației Ruse față de Republica Moldova și România, ipoteză care este foarte vehiculată astăzi în spațiul mediatic, pot să vă declar în mod responsabil că Federația Rusă nu are intenții agresive față de România și Republica Moldova. Rusia nu are așadar în acest sens niciun plan de invazie, lovitură de stat sau alte acțiuni neprietenoase și agresive. Deci locuitorii României și Republicii Moldova nu au de ce să se teamă de Rusia, desigur, dacă teritoriul acestor state nu va reprezinta o amenințare serioasă la adresa sistemului statal și a securității Federației Ruse, inclusiv din partea NATO sau a Statelor Unite.
C. A.: Da. Chiar mă așteptam la acest răspuns pentru că, într-adevăr, prin această trimitere masivă de armament greu din partea statelor euro-atlantice, vedem că a fost trimis foarte mult armament în ultima vreme, mă întreb cum vedeți dvs. delimitarea dintre a susține Ucraina în conflict și a deveni efectiv parte din conflict. În ultima vreme se vorbește foarte mult despre cele 80 sau 100 de tancuri pe care Occidentul Colectiv le va trimite în sprijinul armatei ucrainene împotriva Federației Ruse. Și în acest sens aș vreau să vă întreb:
În ce măsură considerați că tancurile pe care Occidentul afirmă că le va trimite ar avea potențialul de a modifica în mod semnificativ deznodământul conflictului?
V. K.: În primul rând, nu, aceste tancuri nu vor modifica situația și aș vrea să menționez că chiar astăzi am văzut la știri că aproape fiecare țară NATO sau a Uniunii Europene a promis un anumit număr de tancuri, dar acum încearcă să explice că nu poate livra numărul de tancuri promise. Spun de exemplu că au promis opt, dar nu pot livra decât patru întrucât celelalte patru sunt prea vechi. Pe de altă parte vreau să vă spun că după ce în Rusia oamenii au auzit de decizia definitivă a Germaniei de a-și trimite „Leoparzii” cu aceleași cruci ca în timpul celui de-al Doilea Război Mondial pentru a ajuta Kievul, a provocat o izbucnire de indignare în Rusia și a contribuit în plus la consolidarea societății noastre, din a cărei memorie istorică este imposibil să ștergi 27 de milioane de victime ale agresiunii naziste. În Rusia oamenii își amintesc un motto din timpul Marelui Război de apărare a patriei și anume: „Cauza noastră este dreaptă. Inamicul va fi învins. Victoria va fi a noastră!”.
C. A.: Doresc să menționez că în urmă cu câteva zile secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că „Ritmul utilizării munițiilor în Ucraina depășește acum posibilitatea producției lor de către statele NATO”. Această afirmație confirmă ceea ce spuneați referitor la faptul că statele euroatlantice au început să revină asupra declarațiilor lor că vor trimite un anumit număr de tancuri, ci mai puține. Acum, având în vedere că determinarea statelor euroatlantice este atât de mare în a susține Ucraina, în ce măsură considerați că mai putem spune că Rusia se luptă cu Ucraina. Știu că există și anumite declarații că Rusia se luptă de fapt cu NATO, cu Occidentul Colectiv. Care este opinia dumneavoastră?
Rusia se luptă cu Ucraina sau cu Occidentul Colectiv și implicit cu NATO?
V. K.: Foarte mulți occidentali, inclusiv unii politicieni, au arătat că nu e cazul să fie căutate prea mult argumentele poziției ruse. De exemplu Jens Stoltenberg, la reuniunea miniștrilor de apărare ai statelor membre NATO a declarat că de fapt războiul nu a izbucnit în februarie 2022, ci în anul 2014. Așadar confesiunea foarte deschisă a unui înalt funcționar occidental. Recent și ministrul Afacerilor Externe al Germaniei, doamna Baelbock, a declarat ceva asemănător, dar după aceea a încercat să o dreagă și să explice că ea de fapt a vrut să spună altceva. Vedem astăzi că hegemonul de peste ocean nu mai este la fel de puternic cum era înainte. Mă refer, desigur, la SUA, care încearcă să își mențină hegemonia folosindu-și aliații și împingându-i spre un conflict cu Rusia. În realitate aceste țări sunt de fapt ocupate de Statele Unite ale Americii. Și includ aici Germania sau Japonia care ambele au pe teritoriul lor multe baze americane, dar mai putem enumera și multe alte țări. Vedem că SUA au determinat statele europene să renunțe la gazul natural ieftin venit din Rusia pentru a cumpăra gazul lichefiat al Statelor Unite, care este de 3-4 ori mai scump decât gazul rusesc. În acest fel dependența față de SUA acestor țări a fost mărită și, ca urmare, în prezent mai multe mari companii europene se gândesc să își mute afacerile în America pentru că în Europa energia a ajuns să coste foarte mult. Noi vedem că SUA vor continua să impună acestor țări punctul său de vedere, și aici mă refer în primul rând la statele membre NATO. Da, noi în Rusia înțelegem că de fapt nu suntem în conflict cu Ucraina, ci cu NATO. Mai corect ar fi să spunem că NATO a declanșat un război hibrid și Rusia este astăzi nevoită să lupte în acest război. Auzim cu îngrijorare afirmațiile lui Biden, președintele Statelor Unite, care a declarat anul trecut că livrările către Ucraina de avioane de luptă sau tancuri au potențialul să declanșeze al Treilea Război Mondial. Acum Biden pare să își fi schimbat complet părerea, la 180 de grade. El spune acum că nu crede că există pericolul unui război mondial, că în Ucraina nu activează soldați americani, ceea ce eu personal nu cred. Rusia crede că parcursul actual al țărilor occidentale nu are un viitor, însă Occidentul nu poate fi convins decât prin rezultatele de pe câmpul de luptă. În această privință, fiecare parte are propria abordare strategică. Puteți fi siguri că în ceea ce privește securitatea națională a Rusiei din următoarele etape, nu Casa Albă va decide ce fel de mijloace trebuie utilizate, ci Kremlinul. Sperăm că acest adevăr simplu va fi înțeles în mod adecvat în statele NATO. Eu sunt deja un om în vârstă și pot să vă spun că această atitudine a politicienilor occidentali îmi amintește de maniera în care politicienii vestici din vremea tinereții mele au încercat să declanșeze războiul. Aceste atitudini au fost foarte plastic redate în caricaturile din revistele noastre satirice.
C. A.: Legat de implicarea Occidentului în conflictul din Ucraina sunt de semnalat câteva declarații oficiale, de exemplu cea a unui înalt reprezentant al Pentagonului, John Kirby, care a afirmat că, într-adevăr, SUA înarmează și antrenează soldații ucraineni încă din anul 2014. Dar, spun oficialii americani, toate aceste eforturi au fost menite să sprijine democrația ucraineană în fața previzibilei invazii a Federației Ruse.
V. K.: Pot să vă spun că acești neonaziști și militari ucraineni care au fost antrenați de către americani chiar nu s-au gândit deloc la susținerea democrației și a celorlalte (sloganuri) și putem fi siguri de aceasta judecând după faptele pe care le fac pe câmpul de luptă sau în spatele liniilor de front. Vedem cum ucid în mod barbar civilii ucraineni, ucid militari ruși neînarmați care au fost luați prizonieri și multe alte fapte criminale. Este dificil pentru mine să apreciez profesionalismul militarilor ucraineni care au fost antrenați de americani, dar putem să ne facem o impresie după știrile care sunt difuzate. În Ucraina în prezent are loc al șaselea sau al șaptelea val de mobilizare, dar aceasta a ajuns să semene cu o vânătoare. Adică vedem cum militarii ucraineni capturează efectiv civili pentru a-i încorpora. Pe rețelele de socializare ucrainene au apărut chat-uri (platforme de dialog) pe care civilii ucraineni se avertizează unii pe alții pe unde se află militarii care vin să recruteze silit, adică semnalează zonele pe care trebuie să fie evitate pentru a nu fi luați cu forța și încorporați. Că toate acestea au loc într-un stat așa-zis „democratic”, inspirat de „valorile europene”. În Rusia – despre care Occidentul spune că ar fi „despotică” și „autocratică” – chiar cei care au fost supuși mobilizării, dar nu au vrut să participe au fost liberi să plece din țară fără nicio problemă. Acum, trebuie spus că unul dintre obiectivele pe care și le-a propus de la început armata Rusiei a fost acela de a minimiza pierderile de vieți ale militarilor săi. Acesta este motivul pentru care au fost retrase trupele din Herson, iar ofensiva Rusiei este efectuată cu multă răbdare și fără grabă. Militarii noștri constată că forțele armate ale Ucrainei pun în prima linie oameni care nu au fost informați că vor fi trimiși acolo. Acestora li s-a spus că vor fi trimiși într-o anumită localitate, dar din păcate ei ajung în prima linie, față în față cu armata rusă. Și, bineînțeles, acești soldați neantrenați din prima linie sunt cei mai vulnerabili, iar în spatele lor sunt militarii profesioniști și neonaziștii din batalioanele Aidar și Azov, care asistă la uciderea celor din prima linie. O parte din acești soldați din prima linie care ajung să fie luați prizonieri de ruși se roagă de soldații ruși să le dea voie să dea telefon rudelor lor și solicită să nu fie returnați în Ucraina. Putem să vă spunem că acești militari ucraineni nu au fost deloc prea bine antrenați de americani și de europeni. Mai mult, ei sunt siliți să stea în prima linie de militarii ucraineni din spatele lor, din a doua linie, care îi împușcă fără milă dacă încearcă să fugă.
C. A.: Domnule ambasador, raportându-ne la cifrele care au fost declarate oficial se pare că în Ucraina are loc un adevărat măcel. Anul trecut prin noiembrie, dacă îmi aduc bine aminte, președinta Comisiei Europene, Ursula van de Leyen, a scăpat o declarație cum că până în acel moment muriseră peste 100.000 de soldați ucraineni. Pe de altă parte, din datele istorice știm că în războiul din Afganistan Rusia a pierdut aproximativ 14.800 de luptători, de soldați. Comparând, constatăm că dacă Rusia a pierdut în 10 ani să zicem 15.000 de soldați, iar Ucraina a pierdut în 9 luni 100.000 de soldați, cel puțin, se pare că acolo se petrece o tragedie de proporții.
V-aș ruga să ne oferiți unele date actualizate despre pierderile de ambele părți și, de asemenea, să ne spuneți în ce măsură cunoașteți informații despre implicarea mercenarilor străini în Ucraina.
V. K.: Într-adevăr, așa cum ați menționat și dvs., președinta Comisiei Europene a afirmat anul trecut că deja muriseră aproximativ 100.000 de soldați ucraineni în nouă luni. Chiar recent am văzut o informație în presa turcească, ce făcea referire la anumite surse din Israel conform cărora până la începutul lui ianuarie 2023 fuseseră uciși cam 157.000 de soldați ucraineni. Este interesant că Kievul nu a negat nici prima informație, nici pe a doua, referitor la numărul de morți. În ultimele săptămâni, în timpul luptelor pentru Soledar, Artemovsk și alte obiective, conform mărturiei corespondenților militari din zona de război și a prizonierilor de război ucraineni, pierderile Forțelor Armate ale Ucrainei au crescut semnificativ din cauza trimiterii de persoane neantrenate, mobilizate forțat. Numărul soldaților uciși și al răniților din armata rusă este de multe ori mai mic decât cel al Forțelor Armate ale Ucrainei. Date mai exacte, se pare, vor fi făcute publice după ce se va încheia faza militară activă. Da, au fost uciși și foarte mulți mercenari străini, cu privire la care m-ați întrebat. Din câte am aflat, dar nu este o informație confirmată, până acum au fost uciși aproximativ 2.500 de mercenari străini. Militarii noștri spun că din convorbirile radio interceptate au auzit mercenari vorbind și în poloneză, și în engleză, și în germană, și în franceză, și uneori și în limba română.
C. A.: Mă scuzați, nu am înțeles foarte clar despre ce fel de convorbiri radio este vorba…
V. K.: Da, sunt convorbiri între detașamentele de comunicații, din cadrul departamentelor de transmisiuni. De exemplu comandantul unui tanc are o comunicare cu cei de la Comandamentul său Militar, care îi transmit ordine. Toate aceste convorbiri au fost interceptate de militarii noștri și astfel putem ști destul de bine cine acționează pe linia de contact. Potrivit informaților pe care le avem, un număr situat undeva între 20.000 și 30.000 de mercenari străini au trecut prin pregătirile militare pentru a participa la acest conflict.
Un detaliu semnificativ este că în prezent în nord-estul Poloniei a fost înființat un cimitir special pentru mercenarii polonezi care au murit în Ucraina. De asemenea, e bine să precizăm că acești mercenari sunt persoane care au venit din spirit de aventură, să își încerce norocul, au crezut că vin în Ucraina ca la un safari, dar acolo au găsit cu totul altceva. Dar mai exact termenul general „mercenar” ar trebui înțeles din ce în ce mai mult ca militari activi ai unui număr de țări NATO, în primul rând din Polonia, care sunt oficial „în concediu” după ce au adresat în acest sens o cerere Comandamentului din țara lor. Așadar, din punct de vedere juridic și legal ei sunt în concediu, dar de fapt se duc să lupte pentru regimul din Kiev. Printre aceștia activează și ofițeri de rang înalt din SUA și Marea Britanie care joacă un rol de consultanți. Vreau să subliniez că, așa cum știți deja, că americanii dau ucrainenilor coordonatele țintelor ce urmează a fi lovite, coordonate obținute prin imagini din satelit, iar între aceste ținte se numără și spitale, grădinițe, școli (despre care spun apoi că au fost bombardate de ruși). Este o adevărată tragedie a zilelor noastre.
C. A.: Într-adevăr, am văzut și eu o declarație a unui ofițer superior din armata austriacă și acesta spunea că deși NATO nu se poate implica direct în conflictul din Ucraina pe soldații și ofițerii din forțele euro-atlantice nu îi împiedică nimic să își dea jos uniforma să semneze un contract de colaborare cu armata ucraineană și să se înroleze acolo. Deci iată ce „rețetă” a fost găsită. Acum, să trecem la un alt subiect important, asupra căruia nu o să insistăm totuși foarte mult ca să nu prelungim acest interviu. Cred că este totuși necesar să semnalăm că în data de 8 februarie 2023 cotidianul New York Times a publicat un articol senzațional cu titlul „Cum a reușit America să distrugă gazoductul Nord Stream”. Acest articol a fost semnat de un jurnalist eminent, multiplu laureat al unor premii de prim rang pe linie jurnalistică și în acest articol se spune că administrația Biden a plănuit încă din decembrie 2021, deci înainte de declanșarea operațiunii militare, să distrugă conductele Nord Stream. De ce? Pentru că acestea constituie o vulnerabilitate a dominației americane prin colaborarea dintre Rusia și Germania care posibilă și amplificată prin schimbul comercial mediat de Nord Stream. Ulterior, în iunie 2022, deci după începerea conflictului, conform datelor primite de Seymour Hersh – așa îl cheamă pe acest jurnalist – primite deci de la un operativ din interiorul serviciilor secrete americane, deci în iunie 2022 asupra conductelor Nord Stream 1 și 2 au fost amplasați explozibili de către scafandrii unor servicii secrete americane, iar trei luni mai târziu, mai exact în septembrie 2022, acești explozibili au fost declanșați prin intermediul unui semnal electronic codificat emis de pe un avion norvegian, care era în asociere operativă cu serviciile secrete americane. Pe de altă parte oficialii Statelor Unite spun referitor la articolul lui Hersh că „Aceasta este pură ficțiune, total fals!” (Casa Albă) sau că „Această alegație este complet falsă!” (CIA). Versiunea oficială din tot spațiul euroatlantic, inclusiv din România, este că cercetările continuă și nu este exclus ca Rusia să își fi distrus singură conductele tocmai pentru a se victimiza în fața lumii. Care este opinia dvs. domnule ambasador:
Cine a distrus gazoductele Nord Stream și ce argumente pot fi evidențiate?
V. K.: Versiunea, suspiciunea că Rusia și-ar fi distrus respectivele gazoducte a fost foarte promovată de experții americani, care apoi au făcut abstracție totală de investigația lui Hersh. Chiar și în Statele Unite și mai multe țări NATO, unii observatori obiectivi și diferiți experți militari independenți formulează următoarea întrebare: ori cei care propovăduiesc versiunea distrugerii Nord Stream de către rușii înșiși sunt idioți, ori ne consideră pe toți ca fiind idioți. Vă invit să alegeți dumneavoastră varianta de răspuns. Dacă ne referim acum în mod serios la articolul lui Hersh, acesta atrage o foarte mare curiozitate din toate părțile. Pentru că Hersh este deja este deja un jurnalist în vârstă, respectat în întreaga lume pentru investigațiile sale precedente cu privire la scandalul Watergate și la crimele de război ale americanilor din Vietnam și Irak. Însă noile sale dezvăluiri s-au lovit de un zid de negare din partea media și negare oficiale.. O primă observație pe care o putem face este că bombele au fost puse sub trei dintre cele patru gazoducte în timpul exercițiilor militare NATO din vara trecută. Și exploziile reprezintă o atenționare pentru celelalte state care au participat la acele exerciții NATO și americane cu privire la ceea ce ar fi putut amplasa partenerii lor americani și pe teritoriul lor.
O a doua observație pe care Hersh a făcut-o după publicarea investigației sale. Pentru mine a fost o mare enigmă: de ce dintre cele 4 linii ale gazoductelor una dintre ele nu a fost distrusă? Oare pentru a se asigura că germanii nu vor îngheța de frig? Acum am găsit răspunsul în explicațiile lui Hersh. Explozibilii au fost puși sub toate cele patru conducte. Dar au stat acolo prea mult timp. În două dintre mecanismele explozibile (la una dintre conducte) a intrat apa și ele s-au defectat.
În rest, vedem peste tot acest „imperiu al minciunii”, creat în jurul „miliardului de aur”. Este un imperiu care nu are nevoie de adevăr. Vedem cum, în zilele noastre, acest eminent jurnalist de investigații, deci Hersh, Seymour M. Hersh, laureat al premiului Pulitzer în anul 1970 (exact când a avut loc și adoptarea declarației privind dreptul la autodeterminare) este proclamat ca fiind un „mincinos” și un conspiraționist. Interesant, apropo, este faptul că pe acea vreme el a expus crimele armatei americane în Vietnam, și a primit premiul Pulitzer, cel mai înalt premiu în jurnalistica americană. Îmi amintesc despre satul vietnamez Song My unde toți locuitorii au fost uciși, adulți și chiar copii sub vârsta de 12 ani, care au fost agresați sexual și apoi uciși. Apoi, dintre toți acești criminali de război (iar acolo acționa un grup întreg de americani) doar unul singur a fost pedepsit, dar numai cu suspendare, pentru o perioadă scurtă. Și iată că deși Hersh a fost premiat atunci cu premiul Pulitzer el este acum caracterizat ca fiind un „conspiraționist”.
În acest context al știrilor fanteziste un comentariu foarte bun a fost dat de Edward Snowden, care de doi ani este cetățean cu drepturi depline al Federației Ruse, dacă vă amintiți de această persoană. El a făcut multe dezvăluiri despre crimele internaționale ale americanilor… Știți că acum în Statele Unite se vorbește doar despre extratereștri, OZN-uri doborâte și despre baloanele meteorologice de spionaj chineze. Edward Snowden a scris pe Tweeter că „aceștia nu sunt extratereștri. Mi-aș fi dorit să fie extratereștri, dar nu sunt extratereștri. Este doar o panică indusă artificial după o metodă învechită, o pacoste atrăgătoare, dar care garantează că reporterii care scriu despre problemele de securitate națională vor primi sarcina să investigheze acest nonsens legat de baloane, în loc să se ocupe de problemele legate de bugetul pentru apărare sau de exploziile gazoductelor Nord Stream. Ne vedem mai târziu”.
C. A.: Domnule ambasador, în interviul trecut ne-ați vorbit despre laboratoarele biologice coordonate de Pentagon aflate pe teritoriul Ucrainei. Știm că în Statele Unite aceste cercetări în vederea fabricării unor arme biologice nu sunt permise, dar în Ucraina ele au fost posibile, așa cum chiar Victoria Nuland a recunoscut anul trecut într-o ședință din Congresul american. În interviul trecut ne-ați spus că Federația Rusă deține o serie de probe cu privire la activitățile ilegale din cadrul acestor laboratoare.
Ați putea să ne furnizați câteva dovezi mai clare, mai concrete, despre ilegalitățile săvârșite în biolaboratoarele din Ucraina?
V. K.: Aceste laboratoare care au existat pe teritoriul Ucrainei au fost ucrainene, dar primeau contracte americane și lucrau cu specialiști americani. Oameni de afaceri americani le finanțau, au fost acolo biologi și cercetători americani care au lucrat în cadrul acestor programe pe teritoriul Ucrainei. În contextul operațiunii militare speciale Ministerul Rus de Apărare a obținut o gamă largă de documente. Toate aceste materiale sunt studiate treptat, sunt digitalizate și apoi postate pe site-ul oficial al Ministerului Apărării al Rusiei. Acolo pot fi găsite cu traducere, cel mai adesea în limba engleză. Cei interesați pot să viziteze site-ul. Vă pot transmite câteva documente pe care le-am tradus în limba română. Subliniez că noi postăm briefing-uri ale Ministerului Apărării, adică evenimente în cadrul cărora aceste materiale sunt prezentate, pe resursele noastre de pe Internet. Concluzia principală pe care o putem extrage în urma primelor analize ale acestor documente este că… Este greu de înțeles, chiar și pentru specialiști, iar pentru noi, cei care se ocupă de subiecte politice, aceste aspecte sunt destul de dificile. Cu toate acestea putem să constatăm că timp de mulți ani în aceste laboratoare biologice, conform contractelor cu Pentagonul, au fost studiați la ordinul Pentagonului factorii patogeni ai multor boli infecțioase printre care se numără și coronavirușii. Se creează impresia că scopul cercetărilor a fost descoperirea modurilor de a crește impactul agenților patogeni asupra omului. Este vorba de agenți patogeni care deja există în natură. După aceasta urmau să fie folosiți în zonele lor naturale de distribuție. De exemplu, antraxul, febra hemoragică Crimeea-Congo. Trebuia să arate ca un focar care s-ar fi creat natural. Dar de fapt este vorba de crearea unor noi tipuri de arme biologice.
C.A: Dacă am înțeles bine…
Se poate face presupunerea că inclusiv această pandemie de Covid-19 provine din rezultatele cercetărilor cu arme biologice create în Ucraina?
V. K.: În prezent întrebarea dvs. are din ce în ce mai multă legitimitate. Trebuie studiat mai mult pentru a răspunde pe deplin, dar este o întrebare justificată. Nu poate fi ignorată așa cum este, de exemplu, cazul investigației lui Hersh, căruia i se încearcă atribuirea etichetei că ar fi un „mincinos” și „conspiraționist”. Există documente. Elementul principal este că Hersh are dreptul moral să nu își dezvăluie sursele sale. Este normal. Iar în ceea ce privește documentele găsite în Ucraina, pentru mine a fost o surpriză că pe data de 18 octombrie 2019, deci cu două luni înainte de primele declarații oficiale despre apariția Covid-ului, Universitatea John Hopkins din SUA, cu susținerea Fundației Bill și Melinda Gates, la New York, a organizat exercițiul ”Event 201”. Și în cadrul acestuia au fost simulate acțiunile specifice apariției unei epidemii de coronavirus, nemaiîntâlnit înainte, care ar fi fost identificat la lilieci și transmis omului prin intermediul unui porc. Faptul că pandemia Covid-19 s-a desfășurat apoi în condiții reale exact conform acestui scenariu a ridicat multiple semne de întrebare privind natura sa deliberată, implicarea SUA în acest incident, precum și referitor scopurile reale ale programelor biologice americane menite de a întări diferiți factori patogeni. Aceste documente au dezvăluit multe alte fapte oribile privind testarea agenților patogeni nu doar pe voluntari, ci și pe persoane cu dizabilități sau pe militari din Ucraina. Iar apoi la debutul operațiunii militare speciale materialele biologice din aceste laboratoare, spre exemplu eprubete cu agenți patogeni, în loc să fie arse au fost doar îngropate în pământ, ceea ce reprezintă o încălcare a normelor internaționale respective. Au ieșit la iveală multe nume, companii, identitățile biologilor care au lucrat acolo. A apărut în acest context și numele fiului actualului președinte american, Hunter Biden. Acestă investigație continuă inclusiv la nivel parlamentar, în Adunarea Federală a Rusiei. După cum am menționat deja, Ministerul rus al Apărării în mod periodic realizează noi briefing-uri în funcție de cum avansează respectiva investigație. Poate veți dori să tăiați această parte a interviului nostru, însă dorim să vă punem la dispoziție un disc electronic ce conține o listă de documente despre programele biologice din Ucraina coordonate de Pentagon, documente postate pe site-ul Ministerului rus al Apărării. Și dvs., dacă doriți, puteți accesa direct site-ul Ministerului rus al Apărării pentru a le studia ulterior în detaliu.
C. A.: Vă mulțumim foarte mult pentru acest suport electronic. Chiar vom insera în filmul nostru dovezile pe care ni le prezentați pentru că acestea sunt, în opinia mea, informații explozive, mai ales că vin din partea dumneavoastră.
V. K.: Aș vrea să repet că aceste informații, nu le are doar Ambasada Rusă, ci sunt informații pe care orice utilizator al internetului le poate accesa pe site-ul Ministerului Apărării al Rusiei. Noi nu ascundem această informație. Am tradus anumite lucruri, dar în principiu oricine poate înțelege. Eu personal, sincer, nu am făcut un studiu foarte aprofundat, dar am convingerea că se poate elabora un film documentar separat pe baza acestor materiale. Este părerea mea personală, ca om care am fost format mai întâi ca jurnalist și abia apoi am devenit diplomat.
C A: O ultimă întrebare, domnule ambasador. Dacă ar fi să conturăm o imagine de ansamblu privind situația pe plan internațional, ați putea face o estimare în ceea ce privește raportul de forțe din punct de vedere demografic militar, politic, pe de o parte între statele care fac acum parte din alianța occidentală condusă de SUA, care au aplicat sancțiuni Rusiei și care sunt de partea Ucrainei în acest conflict și, de cealaltă parte, statele care au ales să nu sancționeze Federația Rusă și care, mai mult sau mai puțin fățiș, sprijină Federația Rusă? Iar o altă întrebare care decurge în mod firesc din prima este următoarea:
Va mai putea fi menținută ordinea unipolară condusă de SUA sau ne îndreptam inevitabil către o ordine internațională multipolară?
V. K.: Aș dori să spun că majoritatea țărilor care urmează acum politica SUA (care promovează o politică de tip colonial, neo-imperialistă), deci de fapt aceste țări nu sprijină atât Ucraina, cât mai degrabă parcursul dat de Statele Unite, adică păstrarea sistemului vechi global de exploatare neo-colonială a țărilor care înainte erau numite „Lumea a Treia” și care astăzi mai sunt numite „țări în curs dezvoltare”. Există diverși termeni dar cred că înțelegeți la ce mă refer. Evaluând poziția și situația sa în lume, Occidentul încearcă să facă apel la rezultatele voturilor unor anumite rezoluții politizate ale Adunării Generale a ONU, rezoluții care condamnă „agresiunea rusă”, etc. Dar noi știm destul de bine că aceste rezoluții au fost adoptate sub presiunea masivă a Statelor Unite. Diplomații americani, peste tot în lume – în Africa, America Latină, Oceania, bazinul Caraibean, în Asia – au făcut lobby, au exercitat presiuni asupra guvernelor statelor respective, amenințând cu toate pedepsele posibile. Dar adevărul dur al vieții la care ajungem este că marea majoritate a statelor lumii – în mod semnificativ mai mult de două treimi dintre membrii ONU, iar dacă vorbim de populație, trei pătrimi din populația lumii – nu au susținut sancțiunile anti-ruse ale Occidentului. În majoritatea cazurilor partenerii noștri care nu fac parte din clubul restrâns al „miliardului de aur” înțeleg foarte clar că motivele conflictului au fost extinderea NATO spre Est și amenințarea pentru securitatea Rusiei. Iar printre aceste țări se numără cele mai mari state din lume: Republica Populară Chineză, India, Argentina, Brazilia, Indonezia, Africa de Sud, Algeria, Egipt. Dezvoltăm relații foarte bune cu statele din Golful Persic, state arabe. Arabii spun „Golful Arabic”, însă noi folosim terminologia noastră. În același timp avem relații bune și cu Iranul. Astfel, majoritatea locuitorilor planetei noastre nu intenționează deloc să mai rămână în acest jug al exploatării neocolonialiste. Și, pe scurt, ca o concluzie optimistă a discuției noastre, vreau să vă spun că lumea multipolară se conturează deja în mod activ. Nu mai există cale de întoarcere. Vă mulțumim foarte mult!
C. A.: Mulțumesc și eu. Într-adevăr, dacă ne gândim că doar India și China au împreună trei miliarde de oameni, întrucât aceste state nu au susținut sancțiunile impuse de Occident împotriva Rusiei, este evident că o mare parte din populația lumii se situează acum pe acest parcurs al multipolarității. Așadar, domnule ambasador, vă mulțumim foarte mult pentru că ne-ați acordat acest interviu. O să urmărim să revenim peste câteva luni dacă o să ne mai primiți, pentru a lua din nou pulsul situației internaționale.
Dragi telespectatori, așa cum spunea și la începutul interviului, pentru că acum cunoașteți și partea cealaltă, opinia oficialilor Federației Ruse, puteți să judecați în cunoștință de cauză, utilizându-vă propriul discernământ, cine are mai multă dreptate într-un mod obiectiv, unde se situează adevărul. Dar decizia vă aparține dumneavoastră. Acum aveți prilejul să v-o exercitați. Vă mulțumim că ne-ați urmărit. La revedere!
*
Puteți urmări în continuare și înregistrarea video a interviului: