Acțiunea conservatoare. Un grup de reflecție tradiționalist

01:26, 28 decembrie 2022 | | 880 vizualizări | Nu există niciun comentariu
Distribuie

Odată cu prăbușirea comunismului societatea românească s-a pomenit într-o stare de profundă debusolare axiologică. Puțini au fost cei care au observat din capul locului faptul că disoluția sistemului comunist a lăsat un vacuum enorm în mentalul colectiv. Acest vacuum a fost umplut rapid de o ideologie de import, percepută drept singurul sistem de referință posibil.

Este vorba despre liberalism. Anume această ideologie servește drept ambalaj conceptual pentru colonizarea culturală, economică, politică, juridică, mediatică și – mai larg – civilizațională a țării. Urmare a acestei vaste operațiuni de inginerie socială, România a devenit o societate imitativă, copiind cu servilism și inconștiență ”modelul occidental”, considerat a fi axiomatic și lipsit de orice alternativă. Occidentomania și eurolatria au fost și mai rămân apanajul conceptual al unei societăți devastate intelectual, care și-a pierdut în mare parte capacitatea de reflecție critică și de analiză sistemică a noilor realități geopolitice.

De aici și uniformizarea gândirii comune până la anihilarea totală a capacității de depășire a condiției de vasalitate intelectuală. Integrarea în spațiul euro-atlantic, adică încorporarea țării în cele două structuri complementare de dominație economică și politico-militară, a fost și mai rămâne a fi privită ca o stare de normalitate și chiar ca o dovadă de omologare la ”lumea civilizată”. În acest sens spectacolul penibil, oferit de caracatița politico-mediatică în contextul neadmiterii României în spațiul Schengen, a confirmat în mod tragic persistența acestei grave maladii colective, numele căreia este ”virusul liberal”.

La ora actuală societatea românească asistă neputincios la propria extincție, operată prin multiple metode aflate la dispoziția elitelor mondialiste satanizate: de la cele economice până la cele cu pretext medical precum plandemia Covid-19 și cele de control mental prin instrumentele presei dominante, care exercită un efect paralizant ce poate fi formulat în trei termeni: vrajă, drog și hipnoză.

Aceeași debusolare axiologică, geopolitică și culturală persistă și în mediile pretins naționaliste, care se cantonează într-un discurs paseist, etnocentrist, provincial și republican. Iar tara mortală a acestui soi de fals naționalism este viziunea profund ateistă asupra lumii. Obsesia repetării mecanice a istoriei, adorația până la divinizare a unor personalități istorice și culturale reprezintă un ecou al iacobinismului francez, cel care a impus desacralizarea societății și deicidul, propunând în loc sacralizarea idolatră a națiunii, care în fond este un construct social artificial menit să submineze și să substituie poporul ca succesiune de generații, neamul ca entitate mistică ce derivă din dragostea divină și se proiectează într-o existență terestră însoțită mereu de nostalgia Paradisului.

Niște naționaliști de mucava care se închină unor organizații ce ne-au înrobit Țara precum sunt NATO și UE și care nu sunt conștienți de noile realități geopolitice, neavând nici o conexiune cu gândirea critică practicată de către elitele organice din alte spații, nu pot să aducă decât prejudicii cauzei naționale. Niște discursuri patriotarde nu pot substitui absența unei culturi politice temeinice și mai ales nu pot genera o percepție adecvată asupra stării lumii de azi.

Tocmai în aceste condiții s-a coagulat și se află deja în plină ofensivă Acțiunea Conservatoare, grupul nostru de reflecție tradiționalist. Acțiunea Conservatoare aduce un suflu novator în gândirea politică românească, făcând apel la Tradiție și fiind perfect adaptat la condițiile lumii de azi, dominate de o plutocrație mondialistă de natură eminamente demonică.

Din această perspectivă Acțiunea Conservatoare este un curent de gândire profund hristocentric. Noi am însușit temeinic adevărul că orice fenomen social este pozitiv doar în măsura în care acesta derivă din învățătura evanghelică. Respingem cu hotărâre atât ereziile antropocentriste, cât și interpretările inversate dintre cultură și cult. De-a lungul întregii istorii a lumii cultura a derivat din cultul religios, iar o civilizație umană fără busola celestă, care pentru noi, creștinii, este Mântuitorul nostru Iisus Hristos, este una sortită pierii.

Vom demasca și dinamita falsele ierarhii politice și culturale, vom biciui necruțător impostura și inerția de gândire, vom combate cu vehemență ”gândirea unică” și ”corectitudinea politică”, vom arunca în aer întregul eșafodaj argumentativ al iluziei liberale și al statului pretins democratic. Statul Român în formula lui de azi aste expresia unor interese străine; el sufocă interesele colectivității naționale pe care declară că ar servi-o. Iar cohorta de demnitari din vârfurile ierarhiilor statale nu e decât o liotă de mercenari aflați în slujba cleptocrației mondialiste.

Acțiunea Conservatoare nu are nimic în comun cu niciun partid politic și nici nu aspiră să se constituie într-o formațiune politică pentru a se încadra în caruselul electoralist al democrației de masă. Asta deoarece anume electoralismul reprezintă însăși metoda de bază a menținerii iluziei unei libertăți politice. Dimpotrivă, vom demasca întreaga mascaradă a pluripartidismului de buzunar, aflat la cheremul marelui capital care controlează jocul politic în totalitate.

Vocația noastră este cea de lansatori de alertă, misiunea noastră metapolitică este de a trezi conștiințele anesteziate de societatea spectacolului, de a sparge tiparele gândirii comune și de a-i chema pe cei în stare să se deștepte să se încadreze plenar în acest nou curent de opinie și de acțiune. Coagularea tuturor energiilor naționale în temeiul adevărului hristic în scopul pregătirii rupturii de mâine – iată obiectivul major al Acțiunii Conservatoare.

Lumea de azi stă pe buza prăpastiei. Trăim cu sentimentul sfârșitului unui ciclul istoric, anunțat inițial prin Renaștere, teoretizat prin Secolul Luminilor și materializat prin marea fractură istorică numită în mod eronat Revoluția Franceză. Nu putem ști sigur dacă asistăm la sfârșitul lumii sau la sfârșitul acestei lumi. Dar asta nici nu contează atât de mult. Ceea ce contează cu adevărat este afirmarea libertății spirituale cu care ne-a înzestrat Dumnezeu, practicarea cultului onoarei de a fi cununa creației divine, predispoziția pentru sacrificiul suprem urmându-l pe Hristos.

Nu tolerăm jumătățile de măsură. Nu cunoaștem ce e frica și nici oboseala. Suntem deschiși pentru orice om care dorește și poate să facă parte din noul curent de gândire promovat de către Acțiunea Conservatoare. Noi deja am intrat cu un suflul năvalnic, impetuos, de nestăvilit în societatea românească.

Servirea neamului este valoarea supremă pentru care ne-am angajat în această bătălie.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

27.12.2022

Facebook Comments