GRUPUL PENTRU ROMÂNIA. Comunicatul Nr. 2

16:52, 16 aprilie 2024 | | 772 vizualizări | Nu există niciun comentariu
Distribuie

Cetățeni ai României,

Suntem Grupul pentru România. În primul nostru Comunicat, am expus motivele care ne-au determinat să ne reunim și să încercăm să contribuim, după puterile noastre de gândire, la scoaterea României din situația pe care am descris-o pe larg.

În rândurile de mai jos dorim să subliniem câteva dintre principiile care ne animă, dar și scopul mesajelor pe care le transmitem societății românești.

1)     Am pornit la drum cu credință în Dumnezeu și dragoste de adevăr.

2)     Grupul pentru România sprijină supremația suveranității națiunii române și se opune globalismului distrugător al națiunilor. Politica globalistă din sfera de influență euro-atlantică a alunecat pe panta neo-marxismului și a promovării unor forme de viață cu care cultura, religia și civilizația tradițională românească nu sunt compatibile. Ne referim la promovarea LGBTQ-ului, la încercările insistente de creare a „omului european” și a „omului mondial”, rupt de culturi și civilizații tradiționale, la primatul minorităților de toate felurile în fața majorităților, la politica de înlocuire a multor milioane de români atrași în Occident cu alte milioane de imigranți din Asia și Africa, având obiceiuri, cultură, educație, religie diferite, neasimilabili.

         Pe această linie a suveranității naționale, GpR susține cu tărie drepturile colective ale poporului român asupra tuturor resurselor sale naturale, dreptul la muncă al românilor în patria lor, dreptul la educație și la sănătatea asigurate de stat în condițiile și la standardele mileniului al treilea. De asemenea, GpR susține drepturile și libertățile individuale cetățenești, cu preocupare pentru eliminarea di societate a libertinajului social, distrugător al tineretului.

       Promovarea principiilor suveranității naționale românesc are și scopul recuperării instituțiilor statului aservite unor interese străine și refacerii mijloacelor de care statul are nevoie pentru a-și exercita rolul în societate, mijloace care au fost în cea mai mare parte pierdute după înfrângerea României în Războiul Rece.

3)       În viziunea GpR, consolidarea suveranității naționale are ca scop principal renașterea și reconstrucția României, distrusă de regimul politic post-decembrist.

4)       GpR susține o societate bazată eminamente pe meritocrație, pe promovarea valorilor umane autentice în toate activitățile, de la la domeniul industrial și agricol, până la nivelul intelectual de vârf.

5)        GpR susține promovarea unei legislații care să conducă la lustrația celor care au contribuit la distrugerea post-decembristă a României.

GRUPUL PENTRU ROMÂNIA

6 februarie 2024

Facebook Comments
Navighează dupa cuvinte-cheie: , , , , ,